Acasă Actualitate Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în zece judeţe din...

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în zece judeţe din vestul ţării, de vineri seară

1099
DISTRIBUIȚI

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, care va viza, începând de vineri seară, zece judeţe din vestul ţării. De sâmbătă dimineaţă şi până duminică, atenţionarea Cod galben va fi extinsă pentru cea mai mare parte a ţării.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de vineri, de la ora 18.00, până sâmbătă, la ora 10.00, în judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad, precum şi în nordul judeţelor Gorj şi Mehedinţi.

”În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, vestul Transilvaniei, precum şi în nord-vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, arată ANM.

De asemenea, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul ţării.

Un alt Cod galben va fi în vigoare de sâmbătă, de la ora 10.00, până duminică, la aceeaşi oră, în majoritatea regiunilor ţării.

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp”, spun meteorologii, menţionând că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, sâmbătă, pe arii restrânse şi în sud-estul ţării, iar duminică, din nou, în majoritatea regiunilor.

Comentarii

comentarii