Acasă Actualitate Codru Festival de la Pădurea Bistra, printre primele 10 festivaluri din Europa

Codru Festival de la Pădurea Bistra, printre primele 10 festivaluri din Europa

DISTRIBUIȚI

Moment semnificativ pentru Timișoara, la câteva săptămâni de la începutul anului în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.

După votul publicului și selecția juriului format din experți culturali din mai multe țări din Europa, festivalul Codru s-a calificat în lista primelor 10 festivaluri din Europa, la categoria Best Medium Festival, în cadrul European Festival Awards.

„Am fost invitați și vom participa la gala decernării premiilor, care va avea loc în 18 ianuarie la Groningen, în Olanda, în cadrul Eurosonic, cea mai prestigioasă conferință a scenei culturale și artistice europene. Împreună, am pus Timișoara și județul Timiș pe harta festivalurilor europene”, au transmis organizatorii festivalului Codru.

Festivalul Codru face parte din Programul Cultural Timișoara 2023-Capitală Europeană a Culturii.

Codru este singurul festival eco-frendly din România (fiecare bilet este un copac plantat) și are loc în pădurea Bistra, aflată la patru kilometri de Timişoara, la limita dintre comunele Ghiroda şi Moşniţa Nouă. 

Ediția din 2022 s-a desfășurat în perioada 25-29 august, iar printre numele importante care au concertat s-au numărat Hooverphonic, Kadebostany sau Dub Fx.

Comentarii

comentarii