Acasă Actualitate Codul portocaliu de vânt cu viteză de peste 120 de km/h în...

Codul portocaliu de vânt cu viteză de peste 120 de km/h în zona de munte și regiunile vestice și nord-vestice ale României

DISTRIBUIȚI

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, luni, două avertizări meteorologice de intensificări ale vântului, de astăzi de la ora 18.00, până marți, 29 decembrie, la ora 10.00. Viteza vântului la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpații Meridionali va atinge 120-140 de km/h.

Un cod galben de intensificări ale vântului va fi în vigoare în zona de munte și regiunile vestice și nord-vestice ale României, de astăzi, 28 decembrie, ora 18:00 până marți, 29 decembrie, ora 10:00.

În intervalul menționat vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze mai mari la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 80…100 km/h. Vântul se va intensifica și în regiunile vestice și nord-vestice, cu viteze de 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h.

O avertizare meteorologică de cod portocaliu a fost emisă pentru Carpații Meridionali la altitudini de peste 1.700 de metri. În această regiune vor fi intensificări susținute ale vântului și zăpadă puternic spulberată, de azi, 28 decembrie, ora 18:00 până mâine, 29 decembrie, la ora 10:00.

În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 m vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…140 km/h, spulberând puternic zăpada și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

În zona montană înaltă, vântul va continua să prezinte intensificări și în zilele următoare, potrivit ANM.

 

Comentarii

comentarii