Acasă Actualitate Colaborare dintre Asociația Română a Apei, condusă de Ilie Vlaicu, și Asociația...

Colaborare dintre Asociația Română a Apei, condusă de Ilie Vlaicu, și Asociația Germană a Apei

DISTRIBUIȚI

La începutul acestei luni, reprezentanţii Asociației Române a Apei (ARA) şi cei ai Asociației Germane pentru Managementul Apelor și Deșeurilor (DWA) au hotărât prelungirea memorandumului de colaborare şi promovare reciprocă a celor două asociații.

Memorandumul a fost semnat de către președintele ARA, dr. ing.Ilie Vlaicu și Președintele DWA, prof. dr. Uli Paetzel (foto).

Numărând peste 14.000 de membri, printre care specialişti și cercetători de top, instituții de învățământ superior, autorități locale şi companii din domeniu, DWA e una dintre cele mai importante organizaţii de profil din Europa şi ocupă un loc cheie în elaborarea de standarde şi normative de lucru şi în dezvoltarea profesională.

Colaborarea dintre ARA şi DWA s-a dovedit de succes, reunind specialişti în cadrul conferințelor, al programelor de dezvoltare profesională şi schimb de experienţă. Preocupările celor implicați au vizat și vor viza în continuare atât aspectele tehnice şi ştiinţifice, cât şi pe cele legislative şi economice referitoare la managementul apei şi protecţia mediului.

„Continuăm acest parteneriat pentru că pregătirea profesională este un proces de durată, iar provocările actuale ne impun să apelăm la cele mai noi tehnologii și soluții din domeniu. Pentru asta e esențial să avem și oameni bine pregătiți, capabili să le utilizeze și perfecționeze, iar exemplul german și bunele practici din această țară este un model de urmat” a declarat dr. ing. Ilie Vlaicu, președintele ARA și directorul general Aquatim.

Comentarii

comentarii