Acasă Administraţie Colectarea selectivă a intrat într-o nouă etapă! Containere vopsite în trei culori

Colectarea selectivă a intrat într-o nouă etapă! Containere vopsite în trei culori

DISTRIBUIȚI

Pentru reducerea volumului, a cantității deșeurilor supuse depozitării, dar și a creșterii gradului de recuperare a acestora, se colectează selectiv deșeurile reciclabile.

Pentru acesta, Primăria Reșița a amplasat pe raza municipiului, la platformele de colectare a deșeurilor menajere de la populație, containere speciale pentru colectarea selectivă  deșeurilor reciclabile, colorate și inscripționate corespunzător: Galben — pentru deșeuri din plastic și metal; Albastru — pentru deșeuri de hârtie și carton; Verde — pentru deșeuri din sticlă.

Golirea containerelor destinate deșeurilor reciclabile se face în fiecare zi, după un program stabilit împreună cu operatorul de salubritate – punct de lucru Reșița, astfel : luni și marți  – deșeurile provenite din plastic și carton (containerele galbene),  miercuri și joi – deșeurile din hârtie și carton (containerele albastre),  vineri – deșeurile din sticlă ( containerele verzi).

“Acest program poate suferi modificări în funcție de gradul de încărcare al containerelor. Deșeurile astfel colectate sunt apoi sortate pe categorii și reintroduse în circuitul economic prin reciclarea de către agenții economici specializați. Pentru a păstra curăţenia oraşului populaţia este rugată să nu depoziteze în containerele colorate alte deşeuri decât cele pentru care sunt prevăzute”, a informat Primăria Reşiţa.

 

Comentarii

comentarii