Acasă Actualitate Colegiul „Carmen Sylva” Timișoara dă startul proiectului „PEDA GREEN”: 1.000 mp de...

Colegiul „Carmen Sylva” Timișoara dă startul proiectului „PEDA GREEN”: 1.000 mp de natură, peste 500 de elevi implicați

DISTRIBUIȚI

Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara a lansat oficial proiectul „PEDA GREEN” – o inițiativă ambițioasă care transformă curtea instituției într-un spațiu educațional verde, destinat învățării în aer liber.

Proiectul vizează amenajarea a 1.051 de metri pătrați de spațiu verde, care va include mobilier urban modern, vegetație adaptată mediului local și un sistem de irigație eficient. Totodată, vor fi amplasate două foișoare mobile, ce vor funcționa ca săli alternative de curs și ateliere, promovând o abordare interactivă și sustenabilă a educației.

„Ne dorim ca școala să fie mai mult decât un spațiu închis. Vrem să construim un ecosistem educațional deschis, în care natura și procesul de învățare să coexiste armonios”, a declarat prof. Oana Miclău, directoarea colegiului.

Proiectul va implica direct peste 500 de elevi în activități de plantare, reciclare creativă și ateliere ecologice. În paralel, peste 20 de cadre didactice vor fi formate în metode moderne de educație outdoor. Inițiativa aduce laolaltă profesori, elevi, părinți, voluntari și parteneri din comunitate.

„PEDA GREEN” se va desfășura pe parcursul unui an, în perioada iunie 2025 – iunie 2026, cu sprijinul City of Mara și al Fundației Alber, în baza contractului de sponsorizare nr. 77/10.03.2025.

„Urmărește-ne în această călătorie verde spre o educație sustenabilă și creativă!”, este mesajul transmis de conducerea școlii.

Proiectul se înscrie în tendința națională și europeană de reconfigurare a spațiului educațional, punând accent pe responsabilitate ecologică, inovație pedagogică și implicare comunitară.

Comentarii

comentarii