Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara se numără printre instituțiile de învățământ selectate pentru finanțare în cadrul programului „Școala Verde”, cu sprijinul City of Mara și al Fundației Alber. Proiectul câștigător – „PEDA GREEN – Spațiul educației și inovației pentru generații sustenabile” – vizează reamenajarea completă a curții interioare a școlii, care va deveni un spațiu verde multifuncțional destinat educației în aer liber, relaxării și dezvoltării competențelor ecologice ale elevilor.
„Este un pas esențial pentru comunitatea noastră școlară. Lipsa unui spațiu verde funcțional era o realitate resimțită de toți – profesori, elevi, părinți”, a declarat prof. Oana Miclău, directoarea colegiului.
Noul spațiu va include un amfiteatru verde, foișoare demontabile pentru ateliere și relaxare, alei ecologice, zone pentru reciclare creativă, plantare tematică, mobilier urban, sistem de irigație și spații de biodiversitate. Inițiativa are în vedere și componenta practică, fiind integrată în pregătirea elevilor de la profilul pedagogic, care vor concepe lecții creative pentru ciclul primar.
Pe parcursul proiectului, vor fi organizate peste 20 de ateliere ecologice, 15 lecții în aer liber și un program educațional intitulat „Peda_Eco – Școala în comunitate”, care va implica părinți și parteneri locali.
Lucrările vor începe în primăvara anului 2025, iar inaugurarea oficială este programată pentru septembrie 2025, la debutul noului an școlar. Proiectul va continua până în vara anului 2026 și va fi însoțit de campanii de conștientizare, activități educative și acțiuni de voluntariat.
„Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest vis – sponsorilor, cadrelor didactice, părinților și elevilor care cred în puterea educației verzi”, a transmis echipa de proiect prin vocea directoarei Miclău.