Rând pe rând, în capitalele lumii sunt organizate marșuri pentru libertate. România este excepția care confirmă regula. Demonstrațiile care au loc sunt demonstrații ale supraviețuirii. Coloane ale foamei. În România, supraviețuirea e pe primul loc. Iar acest fenomen merită a fi cercetat și analizat.
Statistica este implacabilă. Pe parcursul anului trecut, în România au murit zeci de mii de oameni, mai mult decât în media anilor anteriori, și asta făcând abstracție de pandemie. Deci fără a pune la socoteală victimele valurilor de Covid, am înregistrat un veritabil dezastru uman, semnificativ mai grav decât cel generat de pandemie. Au murit mai mulți bătrâni decât în anii anteriori, pentru că nu au beneficiat de îngrijire medicală, au murit mai mulți tineri și, ceea ce este și mai grav, mult mai mulți copii care nu au avut nici în clin nici în mânecă cu pandemia. Iar situația se degradează în continuare.
Pe sub nasul lui Rafila sau cu acordul și complicitatea lui, se preconizează o suprataxare a cetățenilor în ceea ce privește asistența medicală a acestora. Toți cetățenii României, conform Constituției și conform unor contracte, pe care practic le-au făcut cu statul din prima secundă în care au început să-și plătească impozitele și taxele, ar trebui să beneficieze de asistență medicală gratuită. Dar acest lucru nu se întâmplă. Pentru cei mai mulți, spitalele și-au închis practic porțile. Ele au reclamat faptul că nu mai pot acorda suficientă asistență medicală, pentru că toate cadrele sanitare ar fi angrenate până peste cap în combaterea efectelor pandemiei. Efecte care s-au văzut. În România au murit, raportat la populație, mai mulți oameni decât oriunde în lume. De Covid. Dar acum mă refer exclusiv la celelalte victime. Cele generate de lipsa de îngrijire. De lipsa medicamentelor. Sau de imposibilitatea de a le cumpăra, atunci când ele există pe piață. Nu numai că nu a venit nimeni în fața Parlamentului, care este singurul reprezentant legitim al poporului român, să explice ce s-a întâmplat, să-și toarne cenușă în cap și să prezinte soluții, dar iată, așa cum avem un stat paralel, căruia eu îi spun stat subteran, suntem la un pas de a crea un sistem paralel de sănătate. O lege care să-i oblige pe cetățeni la o suprataxare. La un al doilea rând de asigurări de sănătate. Pentru că – nu-i așa? – sănătatea costă bani. Iar Guvernul PSD-PNL nu are bani. Pentru că banii au fost cheltuiți greșit. Aruncați pe fereastră. Sau pur și simplu sifonați. Când avertizam că vine vremea când România nu se va mai putea împrumuta, lătram ca un câine în pustiu. Iată că acum, după împrumuturile scelerate angajate de Guvernele Orban și Cîțu și continuate și de Guvernul Ciucă, ne apropiem de fundul sacului. România plătește o dobândă, atenție mare, de 11 ori mai ridicată decât cea plătită de Bulgaria și, în curând, și această dobândă va crește și practic nu vom mai avea acces la împrumuturi de pe piața bancară. Și ne vom împotmoli.
În loc să caute soluții să iasă din această situație, Guvernul de strânsură încearcă să identifice fel de fel de subterfugii. Ca să aducă bani suplimentari la buget. Iar dacă nu-l duce mintea să facă altfel, acești bani trebuie să provină exclusiv din spolierea cetățeanului. Această asigurare suplimentară pe sănătate nu este nici pe departe singurul proiect criminal. Coaliția aflată la guvernare mai studiază câteva soluții. Desigur altele decât impozitarea cuviincioasă, corectă și uzuală în alte părți ale lumii a multinaționalelor, pentru câștigurile realizate în această țară. Și care sunt unele dintre subterfugii? De pildă, impozitarea veniturilor obținute de biserici. Un fel de taxă pe lumânare. Uitând acest Guvern că, atunci când tot un Guvern al României a luat decizia secularizării averilor mănăstirești, a fost încheiat un acord cu biserica, care între altele vizează și neimpozitarea pe viitor a veniturilor mult diminuate ale acesteia. Se mai preconizează diverse taxe pe lux. Dar nimeni nu e capabil să definească ce înseamnă de fapt luxul la români. Și dacă nu care cumva proprietățile luxoase ale unor români se află hăt departe și sunt imposibil de identificat și de taxat în țară. Și multe, multe alte tatonări de același fel, care le pun cetățenilor nervii la grea încercare.
PSD este prins între ciocan și nicovală. A dorit să ajungă la guvernare de dragul ciolanului, dar a afirmat în mod repetat că o face din responsabilitate față de țară și pentru a-și duce la bun sfârșit o serie întreagă de proiecte cu caracter social. Din această perspectivă, PSD s-a împotmolit în proiect. Social-democrații nu au fost în stare nici măcar să voteze luni proiectul de lege inițiat de AUR și prin care era preconizată creșterea indemnizației pentru copii, în condițiile în care numărul acestora, raportat la populație, scade în mod alarmant. Praful s-a ales și din creșterea cu 40% a punctului de pensie. Acum nu se mai discută decât de o eventuală creștere cu 7%, vezi Doamne, din banii care ar rezulta dintr-o iluzorie creștere economică, dar în condițiile în care inflația, conform Băncii Naționale a României, se duce la peste 10%. Și probabil va ajunge la 15% până la sfârșitul anului. În aceste condiții, chiar o creștere cu 7% a pensiilor va însemna de fapt o diminuare cu 8% a acestora. Iar valul de scumpiri abia vine. După scumpirile artificiale cu totul și cu totul iresponsabile, nejustificate de nicio rațiune economică a prețului la gaze și energie electrică, urmează scumpiri în lanț, cele mai grave fiind anunțate la carburanți. Deci la transporturi. Și toate acestea vor trage serios în sus mult mai mult decât până acum prețul alimentelor de bază.
Nu mi-am făcut nicio iluzie în legătură cu modul în care ar fi putut să performeze PNL la guvernare, atâta timp cât acest partid a fost și este condus de la Cotroceni de către Klaus Iohannis, iar de la centru de personaje cu totul și cu totul incapabile de a se lua în piept cu economia și de a performa. Mi-am imaginat în schimb, desigur, cu rezervele de rigoare, că măcar de ochii lumii PSD va face efortul de a-și impune câteva dintre proiectele pe care le prezentase anterior cetățenilor României. Dar din opoziție până la putere, culoarea acestor proiecte s-a schimbat vizibil. Ele s-au transformat în simple promisiuni cu caracter demagogic.
Așa că nu războiul din Ucraina, anunțat și mult trâmbițat cum că va fi declanșat peste câteva ore, îi preocupă pe români și nici măcar pierderea libertății, prin impunerea unor restricții fără precedent în dezacord total cu Constituția. Pe români îi preocupă în acest moment pur și simplu supraviețuirea. De aceea avem de-a face cu demonstrații ale foamei.
