Asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei face o prezentare pe scurt a modului în care a fost colonizat Banatul, în scopul satisfacerii anumitor nevoi ale Imperiului.
Colonizarea cu olteni a început undeva în secolul al XVIII-lea când Banatul intră sub dominația austriacă. Multe sate din Munții Banatului se formează în urma colonizării cu români aduși din zona Olteniei.
Aceștia deprind foarte repede muncile necesare industrializării imperiului și sunt angajați ca muncitori industriali. Au apărut și primele mine în această zonă.
Munții Banatului au un subsol bogat în minereu de fier, nikel, aramă și cărbune. În perioada interbelică, se spunea că acești munți sunt cei mai bogați cu nikel din România. Estimarea realizată atunci – două milioane de tone.
Noua populație acceptată în această zonă a primit numele de bufeni, provenită din termenul Buch – carte de liberă trecere. Colonizarea lor nu a fost întâmplătoare. Noile exploatări miniere aveau nevoie de o forță de muncă uriașă. Din acest motiv, se permite apariția unor sate noi precum Cărbunari și Știnăpari.
În câțiva ani, numărul locuitorilor din aceste sate se triplează. Acest fapt dă de gândit Imperiului, care oprește colonizarea în Banat a populațiilor ce nu au confesiunea catolică.
Salvați Patrimoniul Timișoarei mai amintește că dreptul coloniștilor români era limitat la a munci și a trăi la limita sărăciei, mult mai bine decât în locurile lor de baștină. Șansa unui trai mai bun pentru acești coloniști români a fost înființarea unor Confinii Militare Grănicerești – strajă permanentă împotriva turcilor
Spre deosebire de coloniștii olteni, coloniștii aduși din Sudul și Centrul Europei aveau un alt statut. Aveau posibilitatea de a negocia cu autoritățile imperiale.
Li s-a oferit o serie de avantaje, între care amintim: cheltuieli de transport suportate de visteria imperială, doi florini pentru fiecare colonist, o suprafaţă de teren arabil, care varia între 8 şi 34 de iugăre, după numărul membrilor fiecărei familii.
Primeau, de asemenea, gratuit, uneltele şi animalele necesare pentru lucrul suprafeţei de pământ. Primeau din partea Imperiului toate ajutoarele, întreg inventarul de care avea nevoie pentru o gospodărie.
Se spune că au fost și procese intentate Statutului prin care se plângeau că mai aveau de primit lucruri conform angajamentului.
Acest fapt scoate la iveală cât de minuțios a fost pregătită, în special, colonizarea șvabilor încât fiecare lucru, cât de neînsemnat, era inventariat printre obligațiile statului.
Se observă clar diferențe între cerințele diferitelor populații care au colonizat Banatul. Probabil, de acolo vine ”arta” de a trăi mai bine sub orice stăpânire…
Statistica fiscală din anul 1743 cuprinde: 380 de sate româneşti, 121 sârbeşti, 19 mixte sârbo-române, 15 sate germane, 2 germano-române, un sat italian, un sat bulgar etc.
O altă statistică (1767) consemnează: 220 000 români, 45 379 germani (pentru anul 1774, numărul acestora ajunsese la 53 000), 100 000 greci şi sârbi, 2400 bulgari şi unguri, 340 evrei – explică Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei.
