Colterm ar fi înregistrat în anul 2021 pierderi de peste 300 de milioane de lei, a anunțat sâmbătă, 10 decembrie, fostul viceprimar Dan Diaconu, actualmente consilier local PNL. Datele prezentate de acesta au fost înaintate consilierilor locali cu o zi înainte, în cadrul plenului în care au luat la cunoștință o adresă a administratorului judiciar al Colterm și și-au mandatat reprezentanții în adunarea generală a acționarilor.
„În cursul anului 2021 am avertizat că, sub noua conducere politică complet, abuziv și unilateral asumată de către USR, Colterm (înainte de a intra în insolvență) va produce pierderi mai mari decât cele însumate în întreaga sa istorie, adică în jur de 300 de milioane de lei, estimam atunci. Am beneficiat de un potop de jigniri, demonstrații, calcule fantasmagorice, «fact checkings», acuze de fake news, șamd. Ieri, pentru prima dată, ne-au fost prezentate date din bilanțul pe 2021, neaprobat încă și care arată dimensiunea minimă a dezastrului – pierdere 308 MILIOANE LEI. Spun minimă, pentru că auditorul a refuzat să emită o opinie, considerând, probabil, că pierderea e mai mare. Pentru cei interesați de «fact checking», din nou – puteți consulta postarea mea din octombrie 2021, dar și materialele ce ar trebui să fie publicate pe site-ul primăriei”, a scris sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, Dan Diaconu.
Proiectul de hotărâre dezbătut vineri se găsește, într-adevăr, pe site-ul primăriei, însă sunt postate doar raportul de specialitate și referatul de aprobare, nu și adresa administratorului judiciar. Niciunul dintre aceste documente nu vorbește direct despre cifre. Poate și mai surprinzător ar fi faptul că adresa administratorului judiciar a fost primită în 10 noiembrie, însă a durat o lună ca aceasta să ajungă în fața consilierilor locali.
Vă amintim că, din octombrie 2021, Colterm a intrat în insolvență. În prima parte a aceluiași an a primit și o amendă de 105 milioane de lei pentru că nu a achiziționat certificatele de poluare necesare. Administrator special a fost numit de consilierii locali useristul Cristian Amza, iar administratorul judiciar ales de instanță a fost Consorțiul Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L., Maestro S.P.R.L. și Insolvein S.P.R.L. De atunci, între primar și administrator special, pe de o parte, și administratorul judiciar, pe de altă parte, au existat mai multe declarații în contradictoriu.
În postarea sa din octombrie 2021, cea la care face trimitere și acum Diaconu, acesta calculase că în primele nouă luni ale anului, Colterm adunase deja datorii 237 de milioane de lei: 31 de milioane de lei către ANAF, 105 milioane de lei sub forma primei amenzi primite de la AFM, 60 de milioane de lei pentru certificatele de poluare neachiziționate la timp, 12 milioane de lei către E-On, 20 de milioane de lei către furnizorii de cărbune și 10 milioane de lei către alți furnizori.
Luni, 12 decembrie, a reacționat și fostul primar Nicolae Robu, tot pe Facebook. Acesta ține să compare cifrele pe anul 2021, primul cu Fritz primar, cu cele pe anul anterior, ultimul cu Robu la conducerea primăriei. Încă o dată, fostul primar cere investigații din partea autorităților.
Iată postarea lui Robu:
„𝐆𝐀𝐓𝐀 𝐂𝐔 𝐅𝐔𝐌𝐈𝐆𝐄𝐍𝐄𝐋𝐄!
𝐂𝐢𝐟𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐮 𝐢𝐞𝐬̦𝐢𝐭 𝐥𝐚 𝐢𝐯𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐢𝐧𝐞!
𝐏𝐢𝐞𝐫𝐝𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐂𝐎𝐋𝐓𝐄𝐑𝐌 𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐚𝐧 𝐜𝐮 𝐅𝐫𝐢𝐭𝐳 𝐜𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫 -𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝟐𝟎 𝐝𝐞 𝐨𝐫𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐚𝐧 𝐜𝐮 𝐑𝐨𝐛𝐮 𝐜𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫!!!
📌 De mai bine de doi ani, 𝐢𝐧𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐬̦𝐢 𝐚𝐛𝐮𝐳𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 Administrației Fritz, ale însuși 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐢𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐜𝐨𝐥𝐨𝐧𝐢𝐞 sunt cu mare grijă și pricepere mascate prin tot felul de fumigene! Și… până acum a ținut!
📌 Astăzi, dăm la o parte fumul și prezentăm 𝐑𝐄𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄𝐀 𝐂𝐎𝐋𝐓𝐄𝐑𝐌, în cifre oficiale, care vorbesc de la sine!
📌 În graficul atașat, puteți vedea -și 𝐬𝐩𝐞𝐫 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐚𝐝𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐒𝐈𝐂𝐄 (da, chiar sunt profesioniști în această structură a Poliției Române!)- dezastrul produs la Societatea Primăriei COLTERM de acest propulsat în fruntea Timișoarei prin intoxicare și manipulare, de grupuri de interese oculte cu cu totul alte obiective decât binele orașulului nostru, respectiv al țării noastre!
📌 Deși eu am arătat mereu că Administrația Robu a reușit, vis a vis de această societate, performanța:
✔️să nu crească datoriile moștenite din istorie (cca 300 milioane lei)
✔️să nu lase locuințele timișorenilor, spitalele, maternitățile, creșele, grădinițele și școlile orașului 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨 𝐳𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐜𝐚̆𝐥𝐝𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐜𝐚𝐥𝐝𝐚̆
✔️ să facă 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐣𝐮𝐦𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 în retehnologizarea producției, transportului și distribuției
✔️ 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐣𝐨𝐫𝐞𝐳𝐞 𝐝𝐞𝐥𝐨𝐜 𝐩𝐫𝐞𝐭̦𝐮𝐥 gigacaloriei la populație,
𝐩𝐫𝐨𝐩𝐚𝐠𝐚𝐧𝐝𝐚 𝐟𝐫𝐢𝐭𝐳𝐢𝐬𝐭𝐚̆ a aruncat cu nerușinare, necontenit, cu noroi în Administrația Robu, cu vorbe bine meșteșugite -greaua moștenire etc-, reușind, din păcate, din nou, să păcălească un număr important de timișoreni.
📌 Ei bine, am intrat în posesia cifrelor oficiale privind 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐂𝐎𝐋𝐓𝐄𝐑𝐌 𝐜𝐮 𝐅𝐫𝐢𝐭𝐳 𝐜𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫. Și vi le prezint, alături de cele din ultimii trei ani cu Robu ca Primar! Comparați-le și judecați singuri, stimați timișoreni!
📌 Instituții ale Statului Român, legați-i pe acești răufăcători -involuntari sau voluntari, nici nu mai contează, atât de gravă este dimensiunea problemei!-! 𝐎𝐩𝐫𝐢𝐭̦𝐢-𝐢, 𝐚𝐯𝐞𝐭̦𝐢 𝐝𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐨 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐭̦𝐢!”.