Acasă Actualitate Comandantul Spitalului Militar din Timișoara, colonelul Sorin Homeag, a trecut în rezervă

Comandantul Spitalului Militar din Timișoara, colonelul Sorin Homeag, a trecut în rezervă

DISTRIBUIȚI

În prezența președintelui Consiliului Județean Timiș și a prefectului Mihai Ritivoiu, miercuri, 15 februarie, a avut loc ceremonia de trecere în rezervă a comandantului Spitalului Militar din Timișoara, colonelul Sorin Homeag.

Timp de 5 ani domnul colonel a condus Spitalul Militar din Timișoara, timp în care a realizat o seamă de proiecte atât umanitare cât și de modernizare a spitalului. A fost omul potrivit la locul potrivit, a reușit să unească echipa de medici, asistenți medicali cât și personalul auxiliar astfel încât actul medical să fie la un nivel înalt. A știut să țină oamenii din subordine uniți, a respectat fiecare subaltern, iar la rându-i a fost și este respectat, dar cel mai important fapt este că întotdeauna a stat aproape de Dumnezeu și prin credință a reușit să construiască o capelă în curtea Spitalului Militar Timișoara.

”Dacă astăzi spitalul are dotări și este modernizat cu siguranță acest lucru se datorează colonelului Sorin Homeag, un om și un prieten deosebit. Și pentru că astăzi odată cu trecerea în rezervă d-l colonel și-a sărbătorit și ziua de naștere îi spunem un sincer ,,La mulți ani,,! Prietenia noastră nu se va opri aici pentru că întotdeauna oamenii cu suflet mare vor fi aproape unul de altul!”, a fost mesajul lui Dorin Bodea.

Colonelul Sorin Homeag a lăsat în urma lui realizări incontestabile în acesti 5 ani care au trecut. Colonelul Sorin Homeag are 3 misiuni îndeplinite dintre care două în Afganistan și una în Irak. În Afganistan a fost comandantul unui RADAR, ceea ce spune mult despre capacitatea unui om și despre încrederea acordată de forțele NATO. Nici de acest lucru nu s-a tinut cont, ca să nu mai vorbim de faptul că în ultimii 5 ani Spitalul Militar din Timișoara a fost mereu pe baricade în diferite misiuni medico-militare toate sub comanda acestui om de un caracter și ținută ireproșabilă. Nu sunt neapărat cuvintele mele sunt exact ceea ce am auzit astăzi spunându-se în curtea Spitalului Militar, fie că sunt militari activi sau foști combatanți, nici nu contează asta, pentru că aveau dreptate – a mai spus Bodea. Toți cei care au muncit sub comanda colonelului Sorin Homeag fie personal medical sau auxiliar regretă trecerea în rezervă a unui om pe care l-au stimat și iubit cu toții.

Comentarii

comentarii