Acasă Actualitate Comisia de control SRI, la Timişoara

Comisia de control SRI, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Membrii Comisiei parlamentare SRI s-au deplasat la Timişoara, săptămâna aceasta, pentru discuţii cu conducerea SRI a Direcţiei Regionale de Informaţii (DRI) Banat. S-a discutat despre principalele riscuri la adresa securităţii naţionale gestionate în zonă, acestea vizând migraţia. 

”Am remarcat că cele mai importante riscuri la adresa securităţii naţionale gestionate în cadrul Direcţiei regionale din zona Banatului sunt pe linia migraţiei. Conducerea unităţii a prezentat Comisiei cum au acţionat, de exemplu, într-un caz pe graniţa dintre Serbia şi Ungaria, pentru destructurarea unor reţele specializate în traficul de migranţi. A fost un caz în care SRI a acţionat cu succes”, a declarat, joi, senatorul Cristian Chirteş, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, citat într-un comunicat de presă. 

Acesta a precizat că s-a discutat şi despre un caz foarte recent, care a avut loc în acest an, în luna aprilie, când, cu sprijinul SRI, a fost identificată şi destructurată o importantă grupare de traficanţi de arme, de valută falsă şi droguri. 

”O altă temă abordată la şedinţă a fost ameninţarea teroristă. Conducerea SRI Timiş a relatat Comisiei despre activitatea pe care au desfăşurat-o în cazul unei femei din Arad care s-a autoradicalizat, treptat, pe parcursul a cinci ani, iar în anul 2020 a fost acuzată de propagandă teroristă şi condamnată. Preşedintele Comisiei a declarat că discuţiile au vizat şi problematica atacurilor cibernetice. În contextul conflictului ruso-ucrainean, România a fost vizată recent de o serie de atacuri cibernetice, unul dintre site-urile blocate de hackerii ruşii fiind şi cel al aeroportului din Timişoara”, se mai arată ân comunicat. 

Senatorul Cristian Chirteş a declarat că ”instituţiile publice şi cele private trebuie să-şi întărească măsurile de securitate cibernetică”, scrie news.ro.

 

Comentarii

comentarii