Acasă Economic Comisia Europeană aprobă acordarea de sprijin public Aeroportului Timișoara în valoare de...

Comisia Europeană aprobă acordarea de sprijin public Aeroportului Timișoara în valoare de aproximativ 1 milion de euro pentru compensarea pagubelor cauzate de pandemia de coronavirus

DISTRIBUIȚI

Demersul lui Dan Idolu, fostul director al Aeroportului Internațional “Traian Vuia” din Timișoara pentru obținerea unui ajutor pentru instituție, grav afectată de pandemia de coronavirus, s-a concretizat prin acordarea unui ajutor din partea ComisieiEuropene, de 1 milion de euro. Idolu a depus documentația necesară pentru solicitarea acestui ajutor către Ministerul Transportului, Guvernul României și către instituțiile europene, ceea ce s-a dovedit o mișcare de excepție, cu #rezultate concrete în beneficiul instituției timișorene.

Comisia Europeană a concluzionat că o subvenție directă acordată de România, în valoare de aproximativ 4,8 milioane de lei (aproximativ 1 milion de euro), destinată Aeroportului Timișoara, respectă normele UE privind ajutorul de stat. Măsura urmărește să compenseze pagubele suferite de aeroport ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Din cauza măsurilor puse în aplicare de România pentru a limita răspândirea coronavirusului începând din 16 martie 2020, companiile aeriene care operează pe aeroportul din Timișoara au trebuit să reducă treptat numărul de zboruri regulate, până la încetarea totală a operațiunilor de zbor la 25 martie 2020. Din acest motiv, aeroportul a suferit pierderi importante din exploatare. Abia la 17 iunie 2020 au fost eliminate măsurile restrictive, iar operațiunile de trafic aerian au început să fie reluate.

Scopul sprijinului public notificat de România, care ia forma unei subvenții directe, este acela de a compensa Aeroportul Timișoara pentru pierderile suferite ca urmare a suspendării zborurilor din cauza pandemiei de coronavirus în perioada 16 martie -16 iunie 2020. Comisia a evaluat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care îi permite să aprobe măsuri de ajutoare de stat acordate de statele membre pentru a despăgubi anumite companii în cazul unor prejudicii cauzate în mod direct de evenimente excepționale, precum pandemia de coronavirus. Comisia a constatat că măsura ar compensa prejudiciul legat în mod direct de pandemie.

De asemenea, aceasta a constatat că măsura este proporțională, întrucât compensația avută în vedere nu depășește ceea ce este necesar pentru repararea prejudiciului. Prin urmare, Comisia a concluzionat că schema este conformă cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Comentarii

comentarii