Acasă Actualitate Comisie de dialog fără ordine de zi

Comisie de dialog fără ordine de zi

DISTRIBUIȚI

După aproximativ un an de pauză, ieri a avut loc o ședință a comisiei de dialog social de la nivelul județului Arad. Aceasta a fost convocată, în mod evident, în urma unor ordine de la guvern, după ce marile confederații sindicale anunțaseră că vor refuza un dialog cu executivul, deoarece nu le-a fost prezentată o ordine de zi. Nici la Arad comisia de dialog social nu a avut o ordine de zi propriu-zisă, deoarece participanții au fost invitați să discute capitolul „Diverse”. Unul dintre aceștia, Claudiu Cristea, reprezentând o uniune patronală, ne-a declarat că ședința a fost, în fapt, o mare mascaradă, fără nici un scop practic. „Am prezentat situația mediului de afaceri din Arad, care este dezastruoasă”, ne-a declarat Cristea, care a spus că, de fapt, nimeni nu a părut interesat să adopte vreo decizie concretă. Nici reprezentanții sindicatelor care au fost prezenți nu au fost mulțumiți de discuțiile convocate în pripă și cu un un scop, consideră ei, pur propagandistic.

Comentarii

comentarii