Acasă Actualitate Compania Colterm, obligată să plătească 3,6 milioane de lei pentru cărbunele livrat…...

Compania Colterm, obligată să plătească 3,6 milioane de lei pentru cărbunele livrat… iarna trecută

DISTRIBUIȚI

ceoltenia1 605x

Pe 12 octombrie, Tribunalul Timiș a obligat compania locală de termoficare din Timișoara, Colterm, să plătească 3,6 milioane de lei în termen de 20 de zile către Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, datorii restante reprezentând contravaloarea cărbunelui livrat între decembrie 2020 și februarie 2021. Decizia este una executorie, dar nu și definitivă. Juriștii companiei au avut termen de 10 zile să ceara anularea hotărârii.

Complexul Energetic Oltenia (CEO) este, de altfel, unul dintre furnizorii tradiționali de cărbune pentru Colterm. În vară, surse din cadrul companiei ne spuneau că relațiile cu furnizorii tradiționali s-au răcit, aceștia refuzând să livreze cărbune din cauza facturilor neachitate. În acea perioadă, deși prețul gazului deja crescuse, conducerea companiei prognoza că în această iarnă se va reduce procentul de energie obținută din cărbune.

Gazul e mai puțin poluant, dar, și așa, cu tot cu certificatele verzi necesare, producția energiei termice pe cărbune (și gaz, necesar la aprindere) era mai rentabilă. Cum prețul a continuat să crească, iar E.On a atenționat că va opri livrările de gaz, Colterm s-a trezit fără destul cărbune în stoc – așa cum avertizau sursele noastre –, primarul Dominic Fritz ajungând să ceară sprijin guvernamental, fie direct financiar, fie prin punerea la dispoziție a cărbunelui din stocul de rezervă.

Iată decizia Tribunalului Timiș în procesul companiei Colterm cu CEO: „Admite cererea având ca obiect ordonanţă de plată formulată de creditoarea SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., în contradictoriu cu debitoarea COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A.. Obligă pe debitoare la plata către creditoare, în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonanţei de plată, a sumei de 3.614.045,05 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de lignit energetic furnizat, accize şi corecţii preţ pentru perioada decembrie 2020-februarie 2021. Obligă pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 12.10.2021”.

Comentarii

comentarii