Acasă Economic Companii din Belgia, în căutare de parteneri de afaceri la Timișoara

Companii din Belgia, în căutare de parteneri de afaceri la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Biroul Economic şi Comercial al Regiunii Valonia de pe lângă Ambasada Belgiei la Bucureşti – Agenția Valonă pentru Export și Investiții (AWEX), împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest vor organiza o misiune economică la Timișoara.

Evenimentul se va desfășura în data de 23 octombrie 2019, la sediul ADR Vest de pe strada Proclamația de la Timișoara nr. 5, et. 1 (sala de consiliu), între orele 9:00 – 17:00.

Trei companii importante din Belgia și-au anunțat participarea la această misiune economică multisectorială – John Cockerill Environment, Lutosa și Menart, iar firmele din Regiunea Vest interesate de activitatea acestora, de eventuale parteneriate și relații de colaborare sunt așteptate la eveniment.

AWEX sprijină exportatorii valoni în proiectele lor de internaționalizare și promovează totodată dezvoltarea de investiții în Regiunea Valonia.

Participarea la întâlnire este gratuită, este necesară doar transmiterea unei confirmări prin e-mail, la adresa bianca.tataru@adrvest.ro, până în data de 11 octombrie 2019.

Misiunea economică este organizată cu suportul Enterprise Europe Network (EEN), cea mai mare rețea europeană care sprijină întreprinderile mici și mijlocii în dezvoltarea potențialului inovativ și de afaceri pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltarea inteligentă şi durabilă.

ADR Vest este parte a acestei rețele, prin Consorțiul RO-Boost SMEs. AWEX este membră a rețelei Enterprise Europe și coordonează EEN Wallonia.

Comentarii

comentarii