Acasă Economic Companii importante din Timișoara au dezbătut impactul soluțiilor informatice în afacerea lor

Companii importante din Timișoara au dezbătut impactul soluțiilor informatice în afacerea lor

DISTRIBUIȚI

seara business timisoaraÎn această săptămână, companii importante s-au reunit în cadrul primei Seri Business la Timișoara, ocazie cu care au fost dezbătute metode de management al riscului și de gestionare eficientă a afacerii. Vorbitorii invitați au venit din medii diferite, însă cu același interes de a împărtăși companiilor prezente din experiența și provocările proprii. Întâlnirea a fost deschisă de către Bogdan Rusu – business relationships nanager la Asociația Patronală de Software și Servicii București, urmat de Otniel Didraga – lector în cadrul catedrei de informatică din cadrul Facultății de Economie şi de Administrare a Afacerilor Timişoara și Ovidiu Bunget – managing partner ABA Consulting Timișoara. Una dintre cele mai aplicate și interesante prezentări ale serii a venit din partea lui Ioan Biianu – cofondator și administrator al grupului Glissando, grup care are în componență 4 societăți comerciale cu o cifră de afaceri consolidată de 40 milioane euro și peste 250 angajați. Ioan Biianu a prezentat beneficiile și provocările implementarii unei soluții informatice în cadrul unei afaceri care cuprinde simultan activități de producție,comerț și import. Moderatorul întâlnirii a fost Marius Popa, director, instructor şi consultant în cadrul Consilium SRL Timişoara, una dintre primele companii din vestul ţării, specializate în oferirea de instruire în management şi conducerea organizaţiilor.
„Intenția noastră a fost să organizăm un eveniment în cadrul căruia să putem discuta deschis despre instrumentele informatice pe care managerii sau persoanele de decizie din companii le au la dispoziție pentru a-și eficientiza afacerea. Piața de software se dezvoltă, propune soluții noi și susține mai multe sectoare de economie, de la agricultură, comerț, distribuție sau transporturi, iar noi, în calitate de consultanți privind solutiile informatice de business avem datoria de a informa piața și a răspunde întrebărilor pe care le au atât clienții noștri dar și companii care încă nu și-au dat seama dacă au nevoie de o soluție informatică sau care anume le-ar fi de folos” a spus Dorin Andreica, inițiatorul evenimentului și managing partner Soft Net Consulting.
Seara Business la Timișoara a inclus și o degustarea de vinuri cu somelier, astfel că, reprezentantii companiilor invitate au putut socializa și discuta într-un cadru informal despre afacerile pe care le gestionează.

Comentarii

comentarii