Acasă Actualitate Competiția 3×3 Iulius Town Challenge are loc în acest weekend, iar kit-urile...

Competiția 3×3 Iulius Town Challenge are loc în acest weekend, iar kit-urile pentru „The Color Run” și „La Petrovaselo în vie” pot fi ridicate de la standurile din Iulius Mall

DISTRIBUIȚI

Iulius Town încurajează practicarea oricărei forme de sport, astfel că susține evenimentele care promovează un stil de viață sănătos. Standurile de ridicare a kit-urilor de participare la cursele „The Color Run” și „La Petrovaselo în vie” se află în Iulius Mall, iar în weekend ești invitat la tradiționalul 3×3 Iulius Town Challenge, eveniment dedicat pasionaților de baschet.

Sâmbătă și duminică, 25 – 26 mai 2024, Iulius Gardens se va transforma într-un teren inedit de baschet, unde vor avea loc meciurile din cadrul competiției 3×3 Iulius Town Challenge. Pe lângă partidele de baschet de 3 la 3, vor avea loc și probe precum: concursuri individuale de aruncări de 3 puncte, aruncări libere, Skills Challenge și KNOCKOUT Challenge. Accesul este gratuit, așa că vino în Iulius Gardens să îți susții echipa preferată! 3×3 Iulius Town Challenge este la cea de-a treia ediție.

Dacă te-ai înscris la cea mai veselă și colorată cursă, „The Color Run”, te poți antrena săptămâna aceasta venind în Iulius Town pentru kit-ul de participare. Standul este amplasat la etajul Iulius Mall, în piațeta Intersport, iar voluntarii te așteaptă până pe 24 mai 2024 să îți ridici kit-ul.

Tot la etajul Iulius Mall, în piațeta Cinema City, se află standul de ridicare a kit-urilor pentru cursa „La Petrovaselo în vie”, eveniment care promovează alergarea în natură. Standul va fi prezent în Iulius Mall joi, de la ora 18.00, până la 21.00, și vineri, în intervalul orar 18.00 – 20.30.

Comentarii

comentarii