Evenimentul își propune să sprijine copiii care suferă de afecțiuni osoase, membri ai Asociației „Speranță pentru Samuel”, aducându-le un strop de bucurie în pragul sărbătorilor.
Invitați speciali și momente artistice emoționante
Pe scena amenajată în incinta bisericii vor urca invitați speciali, printre care soprana Amalia Preda, cvartetul de coarde „Rejoice” și Beniamin Buși. Repertoriul promite momente muzicale deosebite, într-o atmosferă încărcată de solidaritate și speranță.
Un gest mic pentru o lume mai bună
Concertul face parte dintr-o serie de inițiative menite să aducă sprijin și zâmbete copiilor cu nevoi speciale. „Împreună știm că putem face o lume mai bună, chiar și pentru acești copilași! Vă așteptăm cu mult drag!”, este mesajul organizatorilor.
Publicul este invitat să participe la acest eveniment de suflet, contribuind astfel la o cauză nobilă, în spiritul generozității și al compasiunii care definesc perioada sărbătorilor.
Comentarii
comentarii