Institutul Cultural Român de la Viena va celebra Ziua Culturii Naționale prin concertul „Mihai Eminescu”, susținut de Camerata „Voces Lugosienses”, alături de soprana Veronica Anușca, mezzosoprana Aura Twarowska, bass-baritonul Sorin Coliban și pianistul Ruben Doran. Concertul va avea loc sâmbătă, 13 ianuarie, ora 19.00, la sediul ICR Viena. În program: „După ce atâta vreme”; „O rămâi”; „Ce te legeni codrule”; „Când amintirile”; „Și dacă ramuri”; „Codrule, codruțule”; „Mai am un singur dor”; „Sara pe deal”; „Floare albastră”; „Somnoroase păsărele”; „Dorința”; „Ana Lugojana”. Aura Twarowska se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani prin studiul pianului, al mandolinei și cel al cântului în Lugojul natal. După absolvirea liceului Coriolan Brediceanu din Lugoj, reușește să fie admisă pe unul din primele locuri la Facultatea de Știinte Economice, la Universitatea de Vest din Timișoara. În următorii ani de studiu a științelor economice păstrează legătura cu muzică, fiind angajată a Filarmonicii Banatul din Timișoara ca membră a corului condus de marea personalitate artistică bănățeană, maestrul Diodor Nicoară. Odată cu înființarea Facultății de Muzică din Timișoara reia studiul cântului, ca studentă a acestui institut. Urmează masteratul la Universitatea de Muzică din București, unde obține diploma de studii aprofundate – operă, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu. Din 29 aprilie 2010 este doctor în muzică. A fost solistă a Operei de Stat din Viena între 2007 și 2017. În 2023 a înființat Camerata Voces Lugosienses la Lugoj. Veronica Anușca a absolvit cursurile de licență și masterat la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa de canto a prof.univ.dr. Ionel Voineag și obținut titlul de doctor în muzică, în 2019, la Universitatea Națională de Muzică București, sub îndrumarea doamnei prof. Dr. Valentina Sandu-Dediu. Are un palmares impresionant de premii şi distincţii printre care: Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală „Sabin Drăgoi” Timişoara, Premiul I la Concursul Internaţional de Canto “Maeştrii Artei Lirice – Petre Ştefănescu-Goangă ” – Opera Naţională Bucureşti, Premiul II la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclee- Brăila, Premiul I la Concursul Naţional al Liedului Românesc de la Braşov organizat de soprana Mariana Nicolescu, Premiul III la Concursul Internațional Grand Prix de l’Opera – Opera Națională București. Datorită înaltei sale performanțe artistice, Veronica a fost distinsă cu Premiul și Medalia de Excelență pentru Performanță Artistică în Gala Premiilor UNIMIR – 2011 (Uniunea Muzicienilor Interpreți din România) și Premiul pentru Debut Secţiunea Operă în Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical (2011). Sorin Coliban este un cântăreț de operă român, stabilit în Austria unde a fost timp de 11 ani solist al Wiener Staatsoper și 5 ani solist al Operei Poporului – Volksoper din Viena. Bas-baritonul Sorin Coliban a absolvit Academia de Muzică din București – Secțiunea Canto, la clasa prof. Dorin Teodorescu. A continuat să studieze, în particular, timp de șase ani, cu prof. Georgeta Bălan, dar și cu Elio Battaglia (Torino), Ernesto Palacio (Milano). După numeroase apariții pe podiumul de concert din țară și premii câștigate la concursuri naționale și internaționale, cariera sa debutează în martie 1996, la Atena cu rolul titular din opera „Don Giovanni”, în regia celebrului bas italian Ruggero Raimondi. Imediat după acest debut a fost invitat la Londra la Opera Regală (Royal Opera House-Covent Garden) unde a debutat în mai 1996. Între anii 2000 și 2011 a avut numeroase apariții pe scenele teatrelor de operă și a festivalurilor din întreaga lume: San Francisco (War Memorial Opera House), Tel Aviv (New Israeli Opera), Monte Carlo, Bergen (Norvegia), Tokio, München (Staatsoper), Düsseldorf (Germania), Basel, St.Gallen, Luzern (Elveția), Wiener Festwochen, Bregenz(Bregenzer Festspiele), Klagenfurt (Austria), La Coruña (Mozart Festival-Spania), Pesaro (Rossini Opera Festival- Italia), Edinburgh (Festivalul de la Edinburgh) și altele. Din septembrie 2004 și pâna în prezent este angajat la Operele Staatsoper și Volksoper din Viena în ansamblul de soliști, dar continuând să fie invitat și în alte teatre și festivaluri. Născut în anul 1989 în Oravița, România, Ruben Doran a început studiul pianului la vârsta de 5 ani, sub îndrumarea profesorului Ion Florea. Urmează cursurile Școlii de Muzică clasele I- VIII din Oravița absolvind în anul 2004 la clasa Prof. Rodica Ogrin . A activat în perioada 2004-2007 că dirijor secund al orchestrei Bisericii Baptiste din Oravița, sub îndrumarea maestrului Sava Crănicean, iar din anul 2007 ca dirijor al corului Aurora din Oravița. În anul 2012 şi-a continuat studiile la Viena, fiind admis la Konservator, secția dirijat orchestral la clasa prof. Josef Stolz. Aici a mai studiat pianul cu prof. Stefan Zikoudis și dirijat coral sub îndrumarea prof. Robert Fontane. Tot din anul 2012 activează ca tenor în Corul Societății St. Ulrich din Viena, iar din anul 2017 devine dirijor secund al corului, astfel colaborând la diverse concerte cu orchestra ’’Joseph Haydn Konzertverein’’. Începând cu anul 2018, dirijează Metropolitan Kammerorchester Wien în diferite concerte și proiecte în colaborare cu Institutul Cultural Roman din Viena și Opernsänger Studio Wien.Acumuleaza o experiență vastă studiind technica dirijatului cu maestrii Alfred Eschwe, dirijor al Volksoper din Viena și Lior Schambadal, dirijor al Orchestrei Simfonice din Berlin. Ulterior înființează și dirijează Corul Studenților Romani din Viena, Männerchor Baptistengemeinde Grein și Corul Bărbătesc al Bisericilor Baptiste din Viena. Din 2019 este membrul al Corului Filarmonic al Musikverein din Viena, iar din 2020 este angajat la Opera din Graz, fiind Tenor în ExtraChor. Ca pianist, concertează la Viena alături de artiști renumiți ai Wiener Staatsoper și este membru, pianist, al Asociației ’’Rundreise Der Traditionen Wien’’. Colaborări importante pe plan artistic a avut în perioada 2015 – 2017, când a fost și vicepreședintele ’’Asociației Mihai Eminescu din Viena’’. Încă din anii studenției, Ruben Doran își dedică cunoștiințele acumulate investind în generația de mâine. Preda în privat cursuri de pian, axându-se în special pe elevii ciclului primar și gimnazial, trecându-i prin mână mai multe generații. Anual, organizează cel puțin două concerte cu elevii, unul cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, iar altul la sfârșit de an școlar. Camerata „Voces Lugosienses”, o formație de cameră compusă din voci lugojene și condusă de talentata cântăreață de operă Aura Twarowska, a luat ființă în cadrul celei de-a doua ediții a Academiei de Arte Lugoj Clasic. Debutul a avut loc, pe 26 septembrie 2023, la Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu” din Lugoj.