Acasă Cultura Concert maiestuos, de Ziua Universităţii de Vest

Concert maiestuos, de Ziua Universităţii de Vest

DISTRIBUIȚI

Inclus în programul Festivalului Internaţional „Timişoara Muzicală” şi dedicat Zilei Universităţii de Vest din Timişoara, concertul simfonic de vineri, 21 mai, de la Filarmonica „Banatul”, susţinut de orchestra simfonică a Filarmonicii, cu maestrul Emil Aluaş la pupitrul dirijoral, s-a deschis cu uvertura la Opera „Rienzi” de Richard Wagner. Monumentala operă wagneriană se cântă destul de rar astăzi, posibil din cauza lungimii sale de aproximativ 5 ore, dar, în schimb, uvertura se găseşte destul de des pe afişele de concert. Aflat în vizită la sora sa, Wagner citeşte cartea lui Bulwer-Lytton, „Rienzi, ultimul tribun”, povestea acţiunilor şi a morţii tragice a lui Cola di Rienzi, tribun al Romei secolului al XIV-lea. Sesizează potenţialul acestei povestiri şi se hotărăşte să compună o operă cu acest subiect. Premiera a avut loc la Dresda, în 1842. Uvertura oferă publicului, viu şi concentrat, cele mai importante teme ale operei, de la rugăciunea lui Rienzi în faţa poporului Romei, până la măreţul imn de luptă final. Uvertura începe cu lent, cu apelurile trompetei, introducând după câteva măsuri rugăciunea lui Rienzi, interpretată de instrumentele cu corzi şi repetată de suflători cu acompaniament de viori şi viole. Piesa muzicală deosebită, interpretată exemplar de orchestra simfonică a Filarmonicii, s-a încheiat cu vigurosul imn de luptă, lăsând auditorul încărcat de o energie vulcanică. Această primă parte a concertului a continuat cu „Concertul pentru vioară şi orchestră nr.1 în sol minor, op 26” de Max Bruch, în interpretarea violonistei Cristina Anghelescu. Concertul este una din cele mai cunoscute şi apreciate lucrări ale lui Bruch, dintre cele nouă dedicate viorii. Marcat de un romantism senin, fără prea mari efuziuni şi sentimente extreme, Concertul nr.1 a fost compus între anii 1866-1868 şi a fost executat în primă audiţie de celebrul violonist Iosef Joachim, în 1869. Piesa începe lent, spectatorii fiind introduşi în concert prin melodia flautului, ca apoi centrală să devină vioara solo. Partea a doua a concertului, cu o melodie puternică, este, în general, considerată inima concertului, temele bogate şi expansive prezentate de vioară fiind puse în evidenţă de orchestră. Ultima parte, intensă, dar liniştită în acelaşi timp, încheie concertul cu un ritm care devine din ce în ce mai puternic şi rapid, amintind de un dans energic, dar şi de lirismul romantic. După o scurtă pauză, concertul de vineri s-a încheiat cu „Simfonia a IV-a, în re minor op.120” de muzicianul-poet Robert Schumann, cel care, prin creaţia sa, a contribuit hotărâtor la asigurarea continuităţii dintre clasicism şi romantism. Spiritul fin şi delicat face ca piesa să nu fie descrisă cu forţă, ci sugerată. Compusă în 1841, ea a primit numele de „Fantezie simfonică” pentru că era o îmbinare între fantezie – cu privilegiile sale de muzică liberă – şi formele stricte ale simfoniei clasice. După prima audiţie, în 1841, lucrarea a stat în uitare 12 ani, până când Schumann decide să o reorchestreze, să-i aducă unele modificări şi să o redea circuitului de concerte sub numele de Simfonia a IV-a. Caracteristica principală este unitatea, cele patru părţi constitutive decurgând fără întrerupere, desfăşurarea sonoră petrecându-se precum un mare arc al unei  muzici-fluviu.

Comentarii

comentarii