Acasă Sport Concurenţi de toate vârstele la Cupa Cerbul

Concurenţi de toate vârstele la Cupa Cerbul

DISTRIBUIȚI

Peste 70 de concurenţi din Timişoara, Lugoj, Comloşu Mic, Hunedoara, Reşiţa, Caransebeş şi Borlova au participat la o nouă ediţie a Cupei Cerbul la schi şi snowboard, desfăşurată pe Muntele Mic. Competiţia de schi – slalom special s-a desfăşurat timp de şapte ore, din cauza condiţiilor meteorologice precare, primii zece concurenţi calificându-se pentru manşa specială, care a fost câştigată, la feminin de Carmen Minea, iar la masculin de Dan Brăteanu, ambii din Caransebeş. Premiul pentru cel mai tânăr participant a fost acordat concurenţilor: Alexandra Băius (Caransebeş), Ioana Ioaniţescu (Caransebeş) şi Rareş Tănase (Timişoara), toţi cu vârsta de 8 ani. Cel mai în vârstă concurent a fost Cornel Viziru, din Caransebeş. În competiţia de  snowboard s-au impus: Roxana Nuşfelean (Timişoara) şi Uţu Maralescu (Borlova). Întrecerile au fost organizate de Asociaţiile WMT Timişoara, Salvamont Caransebeş, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Direcţia Judeţeană de Sport Caraş-Severin, Academia Olimpică Română – filiala Caraş-Severin, Cabana Cerbul şi Primăria Caransebeş.

Comentarii

comentarii