Acasă Cultura Concurs de traducere de poezii spaniole, la Universitatea de Vest

Concurs de traducere de poezii spaniole, la Universitatea de Vest

DISTRIBUIȚI

Tinerii din România care cunosc limba spaniolă şi iubesc poezia pot participa la concursul naţional de traducere a trei poezii din limba spaniolă în română. Organizat de Departamentul de Limbă Spaniolă al Universităţii de Vest Timişoara, împreună cu Compania spaniolă Via Rumania, concursul urmăreşte să promoveze literatura spaniolă şi să încurajeze traducerile de poezie. „Concurenţii trebuie să traducă din spaniolă în română trei poezii indicate de regulament, iar cele mai bune traduceri vor fi răsplătite cu o excursie de trei zile la Barcelona şi cărţi în limbă spaniolă”, informează organizatorii Traducerile trebuie trimise până la 20 mai 2011, la adresa de e-mail concurs@viarumania.com, iar premierea este programată în 11 iunie 2011, la Timişoara. Regulamentul concursului şi poeziile ce trebuie traduse sunt disponibile pe site-ul Companiei Via Rumania, la adresa www.viarumania.com/concurso.php. Concursul se adresează tuturor tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Informaţii suplimentare se pot găsi pe site-ul www.viarumania.com sau la adresa de mail a competiţiei, concurs@viarumania.com.
 

Comentarii

comentarii