Acasă Cultura Concursul naţional „Planeta preţioasă” – ediţia a VIII-a

Concursul naţional „Planeta preţioasă” – ediţia a VIII-a

DISTRIBUIȚI

La Lugoj,
La Clubului Copiilor Lugoj va avea loc, sâmbătă, 9 mai, cea de-a VIII-a ediţie a Concursului naţional „Planeta preţioasă”. Manifestarea – organizată de Cercurile de Turism şi Atelierul Fanteziei, coordonate de profesorii Simona Berghin şi Tiberiu Olaj – se va desfăşura, pe parcursul a trei etape, sub forma unei competiţii între echipe, fiecare echipă fiind formată din patru elevi coordonaţi de un cadru didactic.
Prima etapă este rezervată comunicărilor geografice, care se vor desfăşura pe două secţiuni:  „Comorile Pământului” şi „Ocolul Pământului în 80 de zile”.
În cea de-a doua etapă, participanţii vor amenaja un stand expoziţional, care trebuie să cuprindă un pliant în format A4 şi un afiş în format A3, prin care să promoveze un eco-eveniment, precum şi 4-5  obiecte utile sau de artă realizate cu materiale din natură. Etapa a treia – „Discovery”, are ca scop descoperirea unor locuri deosebite de pe Terra prin intermediul unor momente artistice, fiecare echipă va trebui să pregătească o scurtă prezentare a unui spaţiu geografic (ţară, regiune, provincie, oraş) făcând apel la obiceiuri, tradiţii, muzică, dans, artă culinară.
La ediţia din acest an a Concursului naţional „Planeta preţioasă” au confirmat participarea echipe din: Arad, Cluj Napoca, Reşiţa, Horezu, Victoria, Timişoara, Bucureşti şi Lugoj.
Proiectul este cuprins în calendarul activităţilor extraşcolare al Ministerului Educaţiei Cercetării şi Inovării.

Comentarii

comentarii