Acasă Eveniment Conferinţă internaţională, la UVT

Conferinţă internaţională, la UVT

DISTRIBUIȚI

Soluţii pentru interpretarea teoretică a câtorva concepte cheie în limbajele social-politice româneşti…
La Universitatea de Vest din Timişoara începe, miercuri, conferinţa internaţională intitulată "Concepte fundamentale în limbajele social-politice româneşti". Deschiderea va avea loc de la ora 18, în Aula Magna "Ioan Curea" a Universităţii din Timişoara. Conferinţa este organizată de Şcoala Doctorală de Istorie Conceptuală "Reinhart Koselleck" din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în colaborare cu Institutul de Istorie al Universităţii din Aachen. „Conferinţa internaţională îşi propune să dezvăluie – pornind de la realităţile istorice concrete – câteva din soluţiile de interpretare teoretică a unor concepte-cheie precum: politică, om de stat, om politic, politician, democraţie, Europa, liberalism… neiobăgie, creştinims sau educaţie”, spune profesoul universitar doctor Victor Neumann, organizatorul evenimentului de la Timişoara. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a patru zile. Dezbaterile se vor concentra asupra importanţei înnoirii intelectuale într-o societate în care a avut loc o revoluţie, o schimbare de regim politic şi în care rescrierea istoriei trebuie să devină un mod de însuşire a reperelor cultural-educaţionale diferite în raport cu acelea ale epocilor anterioare. „România se află într-un moment în care este esenţială despărţirea de istoriile elaborate sub influenţa doctrinelor şi regimurilor politice totalitatre. Decodarea conceptelor-cheie din limbajele social-politice este foarte utilă cercetării trecutului, bunei fundamentări teorteice a prezentului şi gândirii proiectelor pentru viitor”, mai spune renumitul istoric Victor Neumann.

Comentarii

comentarii