Acasă Actualitate Conferința Internațională „Perspective în contabilitate și audit” la UVT

Conferința Internațională „Perspective în contabilitate și audit” la UVT

DISTRIBUIȚI

Departamentul Contabilitate și Audit din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor a organizat, în perioada 29-30 noiembrie, Conferința Internațională „Perspective în contabilitate și audit”. Conferința a fost organizată în parteneriat cu Asociația Internațională a Experților Contabili Autorizați (ACCA), Corpul Experților Contabili și a Contabililor Autorizați din România (CECCAR), Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Rotary Club Lugoj, Ernst & Young şi PriceWaterhouseCoopers. Deși aflată la prima ediție, conferința s-a bucurat deja de un deosebit interes și de o largă participare națională, dar mai ales internațională și a creat cadrul propice unor dezbateri științifice relevante privind provocările pe care noile tendințe și reglementări în domeniul financiar-contabil și cel al auditului le ridică în fața oricărui economist, profesionist și cercetător în domeniul larg al științelor economice. Au fost înscrise un număr de 52 lucrări ştiințifice la cele 10 secțiuni ale Conferinței: Contabilitate și fiscalitate, Raportare de mediu și Sisteme informatice de gestiune, Relevanța informației contabile, Raportare financiară, Măsurarea performanței, Guvernanță corporativă, Audit, Educație și profesie contabilă, Raportare financiară (II), respectiv Evaluarea activelor. La lucrările conferinței au participat doctoranzi, profesioniști în domeniul auditului și contabilității, cercetători din învățământul superior economic românesc, precum şi din 13 țări: Anglia, Franța, Spania, Portugalia, Italia, Turcia, Ungaria, Scoția, Malta, Croația, Republica Moldova, Iran și Slovenia. Paralel cu activitățile științifice au avut loc și patru sesiuni speciale: Provocări în profesia contabilă, Construirea unei cariere academice, Conectarea învățământului contabil cu nevoile angajatorilor, Educația contabilă în România. „Conferința a fost și un prilej pentru omagierea Profesorului universitar dr. Mihail Epuran, care ar fi împlinit vârsta de 80 de ani la 30 noiembrie, ctitorul școlii timișorene de contabilitate. Personalitate complexă a profesiei contabile române, domnia sa s-a bucurat de un prestigiu profesional dobândit prin studiu, dedicaţie şi muncă, experienţa şi cunoştinţele sale valoroase situându-l în patrimoniul ştiinţific românesc la un loc de cinste”, a menționat preşedintele Comitetului de Organizare al Conferinței, Conferențiar Universitar Dr. Ovidiu-Constantin Bunget, Directorul Departamentului de Contabilitate și Audit. La deschiderea oficială a Conferinței Internaționale „Perspective în contabilitate și audit” au fost prezenți numeroși reprezentanți ai comunității academice timișorene, invitați din cadrul facultăților cu profil economic din România şi străinătate, precum și personalități marcante ale mediului profesional și de afaceri din România, din partea CECCAR, CAFR, PriceWaterhouseCoopers și Ernst & Young.

Comentarii

comentarii