Un incident violent a avut loc miercuri seară, 4 iunie 2025, în jurul orei 22:15, pe malul Canalului Bega din Timișoara. Trei tineri — doi cetățeni de origine arabă și un român — au fost implicați într-o altercație care a degenerat rapid în acte de violență.
Potrivit polițiștilor Secției 1 Urbană, conflictul ar fi izbucnit spontan, iar în urma agresiunii, tânărul român, în vârstă de 21 de ani, a fost rănit la mâini, fiind atacat, potrivit martorilor, cu o sticlă spartă.
Toți cei implicați — doi bărbați, de 16 și 28 de ani, cetățeni străini, și tânărul român — au fost identificați de forțele de ordine pe strada Tudor Vladimirescu, în apropierea locului incidentului. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția a deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care a avut loc altercația.
Autoritățile lansează un apel către persoanele care au asistat la incident sau dețin informații relevante să contacteze Poliția, în vederea clarificării circumstanțelor acestui caz.