Acasă Actualitate Conservatorii arădeni sesizează instituțiile statului pentru că Primăria Arad a cumpărat pomi...

Conservatorii arădeni sesizează instituțiile statului pentru că Primăria Arad a cumpărat pomi cu sute de euro bucata

362
DISTRIBUIȚI

Conservatorii arădeni consideră că banul public a fost prădat în cazul unor investiții gestionate de către Primăria Aradului. Leontin Aslău, vicepreședinte al filialei arădene a Partidului Conservator, a explicat că la Primăria Aradului se va derula un control al Curții de Conturi, care va avea trei tematici.

Una dintre ele se referă la concesiuni. Leontin Aslău le atrage însă atenția organelor de control să cerceteze cum s-a cheltuit banul public. „S-au făcut investiții în Parcul de la Pădurice, pe care primarul Aradului nu le-ar fi făcut din banii proprii”, a explicat Leontin Aslău. El a dat exemple de modul cum s-au făcut achizițiile la Pădurice. Astfel, un ceas stradal tip „Lucerne” a costat 9.500 de euro, o cișmea „Thea”, 4.000 de euro, patru suporturi de biciclete au costat câte 700 de euro/bucata, 91 de bănci tip „Majestic”, au fost plătite cu câte 1.000 de euro/bucata, coșuri de gunoi cu 670 de euro/bucata etc. Vicepreședintele filialei arădene a Partidului Conservator a arătat că pomii ornamentali au fost cumpărați la prețuri exorbitante. De exemplu, un „betula pendula”, adică mesteacăn argintiu a fost achiziționat de către Primăria Arad la 235 de euro/bucata, în timp ce pe internet, același copac se vinde la prețuri se la 6 lei (60 de centimetri) la 620 lei (4 metri), prunus cerasifera a fost cumpărat de Primăria Arad  cu 267 de euro/bucata, în timp ce pe internet acesta se vinde cu prețuri între 1,2 lei (o jumătate de metru) și 60 de lei (5 metri) sau magnolia cobus, cumpărat cu 470 de euro/bucata, în timp ce pe internet acesta se vinde cu prețuri între 18 lei și 300 de lei. „Problema aceasta ne afectează pe toți, pentru că din impozitele noastre se fac toate aceste achiziții”, a declarat Leontin Aslău. El a subliniat că acest mod de jaf al banului public nu ar trebui să fie motiv de distracție printre arădeni, deoarece fiecare dintre ei au contribuit cu sume importante de bani pentru a se putea face achiziții la prețuri astronomice.

Comentarii

comentarii