Acasă Politica Consilierii judeţeni din Caraș-Severin resping referendumul

Consilierii judeţeni din Caraș-Severin resping referendumul

412
DISTRIBUIȚI

Aleșii cărășeni au respins, marţi, în şedinţă ordinară, un proiect de hotărâre propus de USL, destinat organizării unui referendum local pentru desfiinţarea sau nu a judeţului ca unitate administrativă. Președintele Consiliului județean, Sorin Frunzăverde, pune această respingere pe seama inoportunității unui asemenea demers, la acest moment. ”M-am declarat, cu ceva timp în urmă, şi în instanţele PD-L, şi public, împotriva comasării judeţelor, deci şi a desfiinţării judeţului Caraş-Severin, din foarte multe motive pe care le-am explicat deja, ce ţin de tradiţie, de identitatea comunităţilor din Caraş-Severin, dar şi de ceea ce înseamnă actualitate în Uniunea Europeană. Acolo unde, de la Tamisa şi până la Prut, la frontiera estică a UE, care e în România, există peste tot şi regiuni şi judeţe, adică regiunile sunt formate din judeţe, indiferent cum se numesc ele”, a declarat, Sorin Frunzăverde. Liderul PD-L, care spune că este nevoie de regiuni, dar prin modificarea constituţiei, consideră că în prezent există şanse foarte mici ca aceste judeţe să fie desfiinţate, pentru că există în întreaga ţară o reacţie a comunităţilor împotriva acestui fapt, cu atât mai mult cu cât ele sunt o formă de organizare teritorial-administrativă ce se regăseşte în întreaga Europă unită, iar într-un asemenea context, astfel de atitudini politicianiste nu îşi au rostul. Cât despre poziția UDMR față de ideea regionalizării, Frunzăverde susține că la nivelul coaliţiei de guvernare există determinarea ca aceasta să funcţioneze foarte bine în continuare. „Avem de-a face cu un demers politic, ce creează în România, în continuare, premisele unei bune guvernări. Din acest motiv, spun că atitudinile pot fi armonizate”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Consilierii judeţeni ai USL au subliniat faptul că este de datoria lor să lase mai departe judeţul aşa cum l-au preluat, specificând, așa cum a făcut-o consilierul PSD Nicolae Ștefănescu, că demersul lor nu a avut  nicio conotaţie politică și că reorganizarea poate suporta multiple îmbunătăţiri, dar nu prin desfiinţarea judeţelor.

 

Comentarii

comentarii