Acasă Actualitate Consilierii județeni au constatat încetarea mandatului lui Lucian Blaga, ales din partea...

Consilierii județeni au constatat încetarea mandatului lui Lucian Blaga, ales din partea PNL Timiș

DISTRIBUIȚI

Încetarea mandatului de consilier județean al lui Lucian Blaga, reprezentant al PNL, a fost oficializată, marți, în plenul Consiliului Județean Timiș, odată cu vacantarea mandatului său, ca urmare a demisiei liberalului. El este cel de al doilea reprezentant al PNL Timiș care renunță la mandat în această legislatură, după Mihaela Calescu,

Blaga se află în dispută cu cei de la Agenția Națională de Integritate, care a decis că liberalul a fost în incompatibilitate între 8 iunie 2017 și 25 martie 2021, el ocupând în paralel și funcția de consilier județean și de membru în consiliul de administrație a unei societăți comerciale aparținând Primăriei Timișoara. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel de către cel vizat, dar a fost respinsă. Astfel, Blaga a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Termenul de judecată este la jumătatea lunii mai.

Secretar al PNL Timiș, despre Lucian Blaga s-a discutat că ar urma să preia postul de subprefect de Timiș de la un alt liberal, Ovidiu Drăgănescu.

Pe lista consilierilor județeni propuși pentru vot la alegerile de anul trecut, următoarea este Caița Panici.

Comentarii

comentarii