Acasă Actualitate Consilierii locali PNL din Timișoara nu vor vota dublarea tarifelor la gigacalorie,...

Consilierii locali PNL din Timișoara nu vor vota dublarea tarifelor la gigacalorie, ci vor propune o creștere de doar 20%

DISTRIBUIȚI

Joi, 4 noiembrie, consilierii locali din Timișoara sunt chemați într-o ședință extraordinară în care, printre altele, ar urma să fie votat și noul preț al gigacaloriei. Inițial, consiliul de administrație al Colterm a propus o triplare a tarifului plătit de abonați, de la 242 de lei/Gcal la 746 lei/Gcal. Mai apoi, Fritz a dat înapoi și a spus că va propune consilierilor locali să voteze numai o dublare a acestor prețuri.

Acum, joi dimineață, consilierii locali PNL spun că și această sumă este peste puterile timișorenilor, așa că vor propune o simplă creștere de 20,7%. Cu două zile în urmă, fostul viceprimar liberal Dan Diaconu analiza și documentele de fundamentare ale propunerii CA Colterm. Comparând costurile de producție estimate la Timișoara de actuala administrație cu prețul propus de ANRE pentru alte orașe din țară, Diaconu constata că vorbim de tarife aproape duble în capitala Banatului. Tot acesta nu găsea nicio justificare pentru folosirea cărbunelui pentru producerea agentului termic doar în proporție de 52%, din moment ce prețul la gaz „a explodat”.

Joi, decizia consilierilor locali liberali este explicată de Cosmin Tabără, viceprimar al Timișoarei și președintele PNL Timișoara: „Nu este normal ca incompetența în administrarea Colterm să fie aruncată doar în spatele consumatorului casnic, mai ales că termoficarea centralizată în acest timp se adresează unui număr de peste 100.000 de timișoreni. Dublarea sau chiar triplarea prețului va avea efecte contraproductive, pentru că ne vom regăsi în situația în care mii de consumatori vor depune cereri de debranșare și toate eforturile nu se vor mai justifica în viitor”.

„Dublarea sau triplarea prețurilor arată doar faptul că nu există soluții clar determinate, că s-a tergiversat luarea deciziilor, că nu a existat, un an întreg, un plan de restructurare și de eliminare a pierderilor. Suntem conștienți că la Colterm a existat o gestiune nu tocmai bună în trecut, dar asta nu e un motiv pentru care să lăsăm oamenii fără căldură și apă caldă”, transmite, la comun, grupul consilierilor liberali din administrația timișoreană.

„Aruncarea a tot ce e rău în trecut, fără a-și asuma nimeni eșecul din acest an, concordatul, directorul numit cu probleme penale, readucerea în Consiliul de Administrație a unor membri care au mai făcut parte din conducere, lipsa unui plan de restructurare și eliminare a pierderilor, intrarea total nepregătiți în iarnă și în insolvență, fără a face un stoc minim de cărbune, arată că, în ultimul an,  gestiunea a fost proastă și a generat situația de acum”, completează Tabără.

Grupul PNL din CL Timișoara solicită, astfel, executivului primăriei soluții pentru a asigura termoficarea în această iarnă, fără a-i îndepărta pe consumatori de sistemul de termoficare. „Toate trebuie corelate într-un program, ținând cont, desigur, și de faptul că societatea Colterm se găsește în insolvență. Ura, vorbele grele, dublarea sau triplarea prețurilor nu rezolvă problema asigurării căldurii. Deși este târziu, dialogul între toate părțile implicate și propunerile concrete sunt singurele soluții în acest moment”, a concluzionat viceprimarul Cosmin Tabără.

Comentarii

comentarii