Acasă Administraţie Consilierii lugojeni au votat: Ion Gangan, primarul din Nisporeni, va primi „Cheia...

Consilierii lugojeni au votat: Ion Gangan, primarul din Nisporeni, va primi „Cheia Orașului”

DISTRIBUIȚI

Ion Gangan si Francisc BoldeaPropunerea primarului Francisc Boldea a fost acceptată de către consilierii lugojeni. Astfel, cu 14 voturi „pentru” și două voturi „împotrivă”, Consiliul Local Lugoj a aprobat acordarea distincției „Cheia Orașului” lui Ion Gangan, primarul orașului Nisporeni, din Republica Moldova. „Consider că este foarte potrivit ca acum, când se împlinesc 15 ani de parteneriat între cele două oraşe, să răsplătim în acest mod eforturile pe care domnul primar din Nisporeni le-a depus pe durata a două mandate, pentru sprijinirea relaţiei de prietenie dintre cele două oraşe, implicându-se personal în majoritatea proiectelor întreprinse în comun”, a declarat primarul Francisc Boldea. Distincția „Cheia Orașului” Lugoj îi va fi înmânată lui Ion Gangan în data de 15 august, în cadrul şedinţei festive organizate cu prilejul tradiţionalei sărbători a municipiului de pe malurile Timișului – Ruga lugojeană, în prezenţa oficialităţilor locale şi a delegaţiilor din străinătate participante la acest eveniment.

Comentarii

comentarii