Acasă Actualitate Consilierii lugojeni, concesionările și taxa specială de salubrizare

Consilierii lugojeni, concesionările și taxa specială de salubrizare

DISTRIBUIȚI

La propunerea primarului Francisc Boldea, consilierii lugojeni vor dezbate, în ședința ordinară de joi, 25 octombrie, proiectul de hotărâre privind aprobarea taxei speciale de salubrizare pe teritoriul administrativ al U.A.T. municipiul Lugoj și a regulamentului de stabilire și aplicare a taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii serviciului public de salubrizare, persoane fizice-populație, operatori economici (persoane juridice și persoane fizice autorizate și asimilate acestora), instituții publice și altele, care nu au încheiat și refuză să încheie contractul de salubrizare cu operatorul serviciului, care este societatea Retim Ecologic Service SA Timișoara. Conform proiectului de hotărâre, lugojenii care nu au contracte încheiate cu operatorul serviciului de salubrizare vor trebui să plătească o taxă de cinci ori mai mare decât este tariful pentru ridicarea gunoiului. În aceeași ședință, vor fi dezbătute și proiectele de hotărâri, inițiate de primarul Francisc Boldea, privind: desemnarea unui membru în Comisia de specialitate Juridică, de disciplină, muncă, protecție socială, de apărare a ordinii publice, respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești; concesionarea, în urma licitației publice, a unui teren în suprafață de 600 de metri pătrați, situat în municipiul  Lugoj, zona PUZ – Extindere sat Tapia cu o zonă de locuințe; concesionarea directă către SC Honeywell Life Safety România SRL a unui teren în suprafață de 2,250 de metri pătrați situat în municipiul Lugoj, strada Traian Vuia, nr.2.

Comentarii

comentarii