Acasă Politica Consilierul local Claudiu Cristea a demisionat din Consiliul Local Municipal Arad

Consilierul local Claudiu Cristea a demisionat din Consiliul Local Municipal Arad

DISTRIBUIȚI

După o ședință tensionată și cu scandal a Consiliului Local Municipal Arad, consilierul local Claudiu Cristea a decis să demisioneze din CLM Arad. El a propus un proiect de hotărâre, cu precizarea finanțării, conform căruia arădenii ar fi plătit mai puțin pentru gigacalorie. La Arad, gigacaloria nu este subvenționată și este produsă la unul dintre cele mai mari prețuri din România. „Suntem la finalul unei inițiative pe care am numit-o „Căldură la preț corect” și care a fost pusă în dezbaterea arădenilor, printr-o întâlnire publică la primărie, 12 întâlniri cetățenești în cartiere și o petiție de susținere a proiectului de hotărâre. Cu participarea a peste 450 de arădeni la întâlniri, semnăturile locuitorilor a 3.500 de apartamente din municipiu, dintre care 338 online și alături de membrii Mișcării Arădene, am reușit să implicăm un număr considerabil de arădeni în procesul decizional local”, a declarat Claudiu Cristea. Proiectul lui Cristea a fost susținut chiar în cadrul ședinței consiliului local prin prezența a peste 35 de arădeni. „Cererea noastră, adresată aleșilor locali, a fost una rezonabilă, legală, sustenabilă financiar și așteptată de populație: acordarea unei subvenții de 30 de lei per gigacalorie, după ce aceștia – în octombrie 2011 – au decis scumpirea cu 40% a acesteia”, a declarat Cristea. Arădenii prezenți au explicat că facturile la energia termică sunt foarte mari și peste 400 de asociații de proprietari și locatari au deja datorii mari la CET Arad și riscă debranșarea. Aradul ocupă locul doi, după Constanța, ca și preț de facturare a căldurii în sistem centralizat. Practic, în facturi, cuantumul încălzirii a depășit 100% față de anul precedent. „Cu toate argumentele legale și de bun-simț, cu toată presiunea publică și mediatică, consilierii puterii au votat, la comanda lui Gheorghe Falcă, împotriva interesului public, dovedind, pentru a nu știu câta oară, iresponsabilitate. În acest mod, Consiliul Local Arad, prin majoritatea membrilor săi, nu mai reprezintă arădenii, ci firmele clientelare partidului de guvernământ”, a explicat Claudiu Cristea. El a decis să plece dintr-un consiliu local în care voința arădenilor nu mai poate fi impusă. „Demisia mea din CLM nu reprezintă nicidecum o cedare sau o înfrângere, ci este voința de a continua lupta dintr-o altă postură. Voi continua să fiu prezent în consiliul local, ca și cetățean responsabil”, a declarat Claudiu Cristea.

 

Comentarii

comentarii