Acasă Actualitate Consiliu Local a aprobat investiția privind reabilitarea Cinematografului Studio. Proiectul a fost...

Consiliu Local a aprobat investiția privind reabilitarea Cinematografului Studio. Proiectul a fost donat Primăriei Timișoara

DISTRIBUIȚI

În ședința de Consiliu Local a Municipiului Timișoara, din data de 9 decembrie, au fost aprobate faza DALI și indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea Cinematografului „STUDIO”.

Din lista de investiții în infrastructura pentru cultură, Municipiul Timișoara și-a asumat și finanțarea unui proiect important pentru anul 2021, respectiv crearea unui Cinematograf de artă, în valoare de 17.784.639,40 lei. Acesta va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tipul art house, având ca domeniu principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme independente, de artă sau de autor. Totodată, noua locație va deservi și domenii conexe industriei cinematografice, printre care: producția de film, documentar sau animație, jurnalism, multimedia, fotografie, sound design.

Dacă în vară s-au derulat o serie de întâlniri cu reprezentanți ai sectorului de producție film, jurnalism, foto, animație pentru definitivarea conceptului, în toamnă s-a lucrat intens la finalizarea proiectului DALI. Astfel, la final de an, s-a obținut avansarea proiectului și aprobarea indicilor, de către Primăria Municipiului Timișoara, necesari pentru reabilitarea Cinematografului Studio și transformarea lui într-un Cinematograf de Artă.

La începutul anului 2020 se va finaliza și cea de-a doua parte a proiectului de arhitectură, respectiv Proiectul Tehnic și documentația pentru solicitarea Autorizației de Construcție, urmând ca în primăvară să se demareze achiziția pentru lucrările de construcție și intervențiile de restaurare.

Proiectul de reabilitare a Cinematografului Studio este rezultatul colaborării dintre mai mulți parteneri: Primăria Municipiului Timișoara (proprietarul cinematografului), Groupama Asigurări (finanțatorul proiectului de arhitectură), Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (TimiShort) care împreună au contribuit la realizarea temei de arhitectură  și urmează să se implice consistent în programul cultural al cinematografului.

Scurt istoric: în luna iunie 2018, Primăria Municipiului Timișoara, Groupama Asigurări, Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (TimiShort) au semnat o declarație de intenție privind înființarea unui cinematograf de artă în centrul orașului sub cupola rețelei Europa Cinemas. În luna noiembrie 2018 s-a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local ca viitorul Cinematograf de Artă al orașului să fie creat în incinta fostului Cinematograf Studio. În luna mai 2019 s-a prezentat conceptul de arhitectură privind reabilitarea Cinematografului Studio, într-o ceremonie la care a participat și doamna Michèle RAMIS, Ambasadoarea Franței în România împreună cu primarul Municipiului Timișoara, domnul Nicolae Robu. Proiectul se va finaliza până în anul 2021.

Proiectul de arhitectură este realizat de biroul de arhitectură Atelier 21, cu finanțarea Groupama Asigurări. Acesta va fi donat Primăriei Municipiului Timișoara pentru a putea fi aprobat și implementat în mod asumat.

Comentarii

comentarii