Acasă Actualitate Consiliul Elevilor Timiș despre proiectul legii anti-bullying: „Subliniem necesitatea adoptării unei astfel...

Consiliul Elevilor Timiș despre proiectul legii anti-bullying: „Subliniem necesitatea adoptării unei astfel de legi, care să asigure cadrul legislativ unui climat educațional lipsit de violență”

DISTRIBUIȚI

Bullyingul este un fenomen tot mai des întâlnit în România. Bullying-ul se întâmplă atunci când un copil, în perimetrul unei școli, este ținta, în mod repetat. violenței psihice și (sau) fizice a colegilor săi. Deputații au spus „da” unui proiect de lege anti-bullying, urmează ca și cei din Senat să își exprime punctul de vedere asupra acestui proiect de lege.

Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Timiș salută decizia deputaților.

„Discriminarea continuă să reprezinte unul dintre aspectele cu care ne confruntăm în mediul educațional, acest fenomen putând fi observat atât la nivelul relaționării elev-elev, cât și între elev și profesor. Conform Raportului privind implementarea Statutului Elevului la nivelul județului Timiș, un procent alarmant de 42,8% dintre elevii respondenți au afirmat faptul că își simt integritatea fizică/morală pusă în pericol în mediul educațional. Proiectul de lege va merge la Senat, în calitate de for decizional. Nu vom ezita niciodată să subliniem necesitatea adoptării unei astfel de legi, care să asigure cadrul legislativ unui climat educațional lipsit de violență”, transmit reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Timiș.

Confom proiectului de lege, „în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, iar în cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare asupra problemelor legate de violenţa psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite.

 

 

Comentarii

comentarii