Acasă Politica Consiliul Județean Arad își precizează poziția în cazul Julița-Mădrigești

Consiliul Județean Arad își precizează poziția în cazul Julița-Mădrigești

DISTRIBUIȚI

În urma acuzelor aduse de către social-democrații arădeni, cu privire la situația Consiliului Județean Arad care a impus ilegal subcontractanți într-un contract finanțat din bani europeni, Consiliul Județean Arad face câteva precizări. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat un control, la nivelul întregii ţări, asupra modului de derulare a procedurilor de achiziţii publice în cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional – Axa 2. În urma derulării controlului la proiectul ,,Modernizare tronson Juliţa-Mădrigeşti, componenta traseului turistic E68-Moneasa” s-a considerat că, prin limitarea subcontractării lucrărilor la 30% s-au încălcat prevederile OUG 34/2006 şi se propune o corecţie financiară, care nu este efectivă, având posibilitatea de a transmite clarificări. Referitor la constatările echipei de control, Consiliul Județean Arad a transmis punctul său de vedere, susţinând argumentat faptul că documentaţia de atribuire a respectat prevederile legale şi nu a impus subcontractări. Cu privire la aspectele menţionate, ANRMAP a emis un punct de vedere considerând că limitarea subcontractării la un anumit procent nu excede prevedilor legale în domeniu.
În situaţia în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului îşi menţine punctul de vedere, Consiliul Județean Arad va parcurge toate etapele de contestare permise de lege. 
 

Comentarii

comentarii