Acasă Actualitate Consiliul Judeţean Caraş-Severin s-a profilat pe investiţii

Consiliul Judeţean Caraş-Severin s-a profilat pe investiţii

412
DISTRIBUIȚI

Consiliul judeţean Caraş-Severin a aprobat, în şedinţa joi, un proiect de hotărâre privind constituirea şi utilizarea fondului de rulment pentru finanţarea unor investiţii pe anul 2010. Fondul de rulment pe anul 2010 se ridică 14,6 milioane lei, din care suma de 13,9 milioane lei a fost propusă să fie utilizată în vederea finanţării unor investiţii. Astfel, 200 mii lei vor fi investiţi de către Spitalul Judeţean din Reşiţa, pentru achiziţionarea unui microscop operator oftalmologic, iar 13,6 milioane lei vor fi folosiţi pentru modernizarea Drumului Judeţean 582, Văliug – Slatina Timiş. Acest drum constituie obiectul unui contract de finanţare, prin Programul Operaţional 2007-2013, în baza căruia, în 2009, a fost primită de la Autoritatea de management suma de 13,6 milioane lei, reprezentând prefinanţare pentru realizarea acestui obiectiv. Această sumă nu a fost utilizată însă, până la finele anului, fapt pentru care a intrat sub incidenţa prevederilor legale privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2009.
”Drept urmare, suma reprezentând prefinanţare şi rămasă neutilizată la finele anului trecut este reflectată în excedentul bugetului local şi, respectiv, în fondul de rulment, urmând a fi utilizată în 2010 cu destinaţia precizată, adică tot modernizarea DJ 582 Văliug – Slatina Timiş”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (foto). Tot din fondul de rulment se vor folosi 200 mii lei, pentru achiziţionarea de aparatură medicală, respectiv un microscop operator oftalmologic destinat furnizării de servicii medicale de către Spitalul Judeţean Reşiţa. ”Încă de la sfârşitul anului 2009, ne-am propus înfiinţarea, la Reşiţa, a unui centru de tratare şi prevenire a glaucomului. Este o investiţie necesară, astfel încât, Spitalul Judeţean din acest municipiu să poată oferi servicii de cea mai înaltă calitate”, a afirmat Sorin Frunzăverde.

Comentarii

comentarii