Acasă Actualitate Consiliul Județean Timiș poate începe dezvoltarea aerodromului Cioca. Va cumpăra clădirile primăriei

Consiliul Județean Timiș poate începe dezvoltarea aerodromului Cioca. Va cumpăra clădirile primăriei

DISTRIBUIȚI

cioca large

Consiliul Județean Timiș se va putea apuca, în sfârșit, să dezvolte aerodromul utilitar de la Cioca, după ce a reușit să ajungă la un acord cu primăria Timișoara în vederea achiziției clădirilor existente acolo, municipalitatea fiind proprietarul acestora, iar județul al terenului aerodromului utilitar.

A fost nevoie de schimbări ale conducerilor instituțiilor ca cele două părți să ajungă la bună înțelegere. CJT dorea să investească în dezvoltarea locației de pe Calea Torontalului, dar nu putea pentru că toate clădirile de acolo erau ale primăriei. De cealaltă parte, primarul Nicolae Robu refuza permanent să admită vânzarea lor către județ, solicitând chiar să preia municipalitatea tot aerodromul utilitar. Concluzia, aerodromul a intrat în insolvență.

CJT și-a propus să dezvolte zona, să crească activitatea aerodromului, să realizeze un heliport, dar și să amenajeze acolo o locație pentru diferite evenimente. Flight Festival este cel mai bun exemplu că acolo… se poate. Iată că și disputa patrimonială s-a rezolvat, iar județul va cumpăra și clădirile existente, proiectul de hotărâre realizat în acest sens fiind aprobat, marți, de plenul extraordinar al CJT.

”Vorbim despre clădirile de la Aerodromul Cioca, aflate în proprietatea primăriei, terenul fiind în proprietatea CJT. Am ajuns la un consens, le achiziționăm conform legii la prețul din inventar, acesta putând fi o altă sursă de ajutor pentru Primăria Timișoara de a trece peste parioada critică.”, a remarcat vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

Cele două părți s-au întâlnit și au bătut palma.

”În data de 01.11.2021 a avut loc o întâlnire a celor două comisii. Urmare discuțiilor purtate și a votului unanim al membrilor celor două comisii, s-a convenit să se întocmească un proiect de hotărâre de solicitare a trecerii unor imobile din domeniul privat al Municipiului Timișoara, în domeniul privat al Județului Timiș, cu plata contravalorii imobilelor aferente valorii de inventar actualizate, discuții consemnate în Procesul verbal nr. 25937/01.11.2021”, se arată în hotărârea adoptată marți.

În total sunt 9 obiective vizate: 2 case, 3 anexe, un hangar, un bazin, corpul administrativ și aerogara

Achiziția se va face ”cu plata contravalorii imobilelor aferente valorii de inventar actualizate”.

Acum, zona va putea fi dezvoltată de către și cu investiția CJT.

”Putem să mergem mai departe cu realizarea heliportului, aerodromului, precum și crearea unei zone de evenimente”, a mai spus Proteasa.

Comentarii

comentarii