Acasă Actualitate Consiliul Județean Timiș va lucra pe baza unei strategii de dezvoltare economică...

Consiliul Județean Timiș va lucra pe baza unei strategii de dezvoltare economică și socială realizată pentru următorii ani

DISTRIBUIȚI

Deciziile luate la nivelul dezvoltării județului Timiș se vor lua de acum înainte pe baza unor date clare, stabilite în cadrul Strategiei de dezvoltare economică și socială a județului Timiș pe 2021 – 2027. De asemenea, a fost realizată o Strategie de eficiență energetică a județului Timiș pentru aceiași perioadă, finanțarea realizării acestora costând puțin peste 500.000 de lei, majoritatea banilor fiind nerambursabili, din fonduri europene.

Toate oportunitățile și avantajele Timișului au fost incluse în cadrul Strategiei, spune Alin Nica.

”Este un proiect cu finanțare europeană și dezvoltă două documente strategice pentru județul Timiș, Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Timiș pe perioada 2021 – 2027 și Strategia de eficiență energetică din județul Timiș pe aceeași perioadă. Acesta din urmă a fost deja aprobată în CJT anul trecut. Strategia de dezvoltare economică și socială este importantă pentru că aici sunt practic cuprinse toate direcțiile de dezvoltare pe care le avem în vedere ținând cont de oportunitățile, de avantajele pe care le avem. Aceste documente ne vor ajuta să fundamentam și să luam decizii concrete și vor fi un sprijin pentru celelalte primării din județ pe care le invit să le consulte”, a spus, luni, Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Toate componentele societății au fost consultate la redactarea acestei strategii economice.

”La elaborarea acestei strategii au participat toți actorii importanți, mediul de afaceri mediul universitar, unitățile administrativ teritoriale. Toți acești actori au fost consultați cu privire la aceste direcții strategice. Avem o listă de câteva sute de proiecte pe care acești actori le-au propus: fie proiecte ale primăriilor, fie ale universităților sau venite din mediul de afaceri”, a mai spus Nica.

El îi încurajează pe primari să folosească în deplină încredere acest document.

”Aceste două documente ne vor sprijini pe noi, cei de la Consiliul Județean,  să fundamentăm și să luăm decizii concrete, dar vor fi un real sprijin și pentru celelalte UAT., pe care le încurajez să le consulte ori de câte ori vor să demareze un proiect de finanțare europeană sau națională, ori lucrează la propriile strategii de dezvoltare locală. Cred că este nevoie de o gândire unitară, bazată pe axe, care să ajute la creșterea calității vieții cetățenilor”, a mai subliniat șeful CJT.

Cetățenii sunt nemulțumiți de modul în care interacționează cu autoritățile, iar strategia de față va ajuta șa rezolvarea problemei.

”Elementele definitorii privind calitatea vieții pentru timișeni țin de calitatea infrastructurii de IT&C, de diversitatea locurilor de muncă și de salariile existente. Cam asta a rezultat din studiul efectuat de compania parteneră. Același studiu a arătă un grad redus al satisfacției populației privind interacțiunea intre autorități și cetățeni. Printre motive se numără gradul de acces la informații publice, interacțiunea instituțiilor cu cetățenii în mediul online sau transparența deciziilor. Toți acești indicatori lasă oarecum de dorit în opinia cetățenilor. Noi, la Consiliul Județean, pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor am pornit mai multe procese pentru îmbunătățirea relației cu aceștia și firmele, în mediul online. Am lansat o pagină web cu servicii online și avem în lucru o platformă digitală, dar lucrăm și la o cerere de finanțare pe fonduri europene, de relaționare între CJT și cetățeni, dar și cu celelalte instituții din județ”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Comentarii

comentarii