Acasă Actualitate Consiliul Național al Rectorilor, la Arad

Consiliul Național al Rectorilor, la Arad

DISTRIBUIȚI

În perioada 1-3 februarie, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad are loc prima întâlnire de anul acesta a Consiliului Național al Rectorilor. La Arad au venit toți rectorii universităților românești și au discutat subiecte legate de școlile doctorale, procesul de acreditare, autorizare al programelor de studii, metodologia de ierarhizare și clasificare, probleme bugetare etc.

Lucrările se desfășoară în prezența Ministrului Educației,  Ecaterina Andronescu, a secretarilor de stat  Gigel Paraschiv, Petru Andea de la Ministerul Educației și Lucian Georgescu și Ciprian Preda de la Ministerul Cercetării și Inovării. Din partea ANC au fost prezenți președintele Tiberiu Dobrescu, din partea ARACIS, președintele Iordan Petrescu, din partea ICR, președintele Liliana Turoiu, din partea Alma Mater, președintele Anton  Hadar, din partea ANOSR, președintele Petrișor Tuca, din partea UNSR, președintele Vlad Dediu și din partea USR, George Uzun.

Ecaterina Andronescu, ministru al Educației Naționale, a explicat că bugetul pentru educație este unul convenabil. „Niciodată un ministru al Educației nu poate să spună: bugetul acesta este suficient. Dar este un buget convenabil, adică mai mare decât cel care a fost anul trecut”, a declarat ministrul Andronescu. Una dintre veștile bune pe care Ecaterina Andronescu a ținut să le anunțe la Arad a fost faptul că proiectul tabletelor pentru elevi nu a fost abandonat și speră ca în anul școlar următor să poată asigura câte o tablă inteligentă în fiecare clasă și câte o tabletă pentru fiecare elev: „Am scris fișele proiectelor și sperăm cât mai repede să ni le aprobe Comisia Europeană, pentru că fiind vorba de o valoare mare, necesită aprobarea Comisiei Europene”, a mai declarat Ecaterina Andronescu.

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, a spus că România are nevoie de unitate și de educație. „Este nevoie de un sistem de educație coerent, de un sistem de educație susținut cu viziune, de un sistem de educație acceptat de întreaga societate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor.

Consiliul Național al Rectorilor care s-a întrunit la Arad a avut loc în cadrul aniversării a 100 de ani de administrație românească. „Universitatea noastră este onorată să fie gazda acestui eveniment, acum, la scurt timp după sărbătorirea Centenarului. Dorința noastră comună este ca ideile și strategiile ce le vom analiza împreună să ducă la dezvoltarea învățământului superior românesc”, a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile.

Comentarii

comentarii