Acasă Editorial Constantin Chiriac, Timișoara și capitalele…

Constantin Chiriac, Timișoara și capitalele…

1250
DISTRIBUIȚI

Constantin Chiriac, un nume mai mult decât o carte de vizită. Promotorul Capitalei Culturale Europene din 2007, Sibiu. Un om de cultură, actor, regizor, profesor universitar asociat al mai multor universități din lume, cunoscut în ultimii ani mai ales pentru capacitatea sa managerială în cultură. Este directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar de azi, Doctor Honoris Causa Artis al Universității de Vest din Timișoara. La rândul său, promotor al valorilor, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea conduce, subtil, politica de imagine a universității, dar și a Timișoarei, prin arta sa de a atrage valorile. Marilen Pirtea are o dibăcie excepțională de atragere a valorilor, de punere în lumină a unor subiecți, în relația directă cu UVT.

Am fost la spectacolul decernării titlului, și a fost unul dintre cele mai frumoase din lungul șir al decernărilor titlurilor de DHC. Laudatio a fost rostită de doamna prof. univ. dr. Violeta Zonte, cu o retorică impecabilă despre personalitatea lui Constantin Chiriac. Domnul Chiriac rostește, recită, animă, ”aleargă printre teii Iașului” (orașul adolescenței), ascultă cuvintele, dar le și stârnește, cu ușurința pe care o are un copil, atunci când își iubește mingea, pe iarba proaspătă a primăverii. Domnul Chiriac are o forță interioară, capabilă de a rostogoli munții din afara vieții sale. Cu acea forță, acum, a mărturisit că va aduce la Sibiu Institutul Capitalelor Culturale Europene, pe care-l va pierde Marea Britanie, după brexit. Doar cineva cu o dorință uluitoare de schimbare, ca formă constantă de a fi, poate să facă asta! Să convingă!

A vorbit despre ascultare, ca formă de comunicare, una dintre atitudinile aproape moarte din România. Politicienii NU ascultă, aleșii NU ascultă, toată lumea crede că știe tot și face tot mai puțin. Constantin Chiriac este un complex de răzvrătire și armonie, un amestec de dăruire și de revoltă. Aceștia sunt oamenii care reușesc să poruncească munților să se rostogolească în mare, iar ei se vor rostogoli.

Timișoara va avea, de acum, un susținător al proiectului Capitală Culturală Europeană. Constantin Chiriac spunea că ar construi cultură în jurul râului Bega. Da! Agenda culturală a ATCCE are deja un proiect BEGA, ca și fir viu al axului cultural de lângă Bega, râul care ne mângâie bucuria de a respira.

Constantin Chiriac este, de azi, timișoreanul din Universitatea de Vest, timișoreanul, pe care sperăm să-l avem aici, nu ca oaspete ocazional, ci ca parte a motorului ce va anima Capitala Culturală Europeană, care este Timișoara.

Comentarii

comentarii