Acasă Economic Continental și Swarovski au realizat un display auto din cristal

Continental și Swarovski au realizat un display auto din cristal

DISTRIBUIȚI

Producătorul de componente auto Continental prezintă la salonul de tehnologie CES 2024, din Las Vegas, un dislpay auto de lux, produs împreună cu celebrul creator de bijuterii Swarovski, scrie profit.ro.

Mașinile de lux ar putea folosi un nou sistem de afișaj mai luxos ca niciodată, dacă prototipul prezentat de Continental la CES se va dovedi interesant pentru clienți. Ecranul realizat de Continental este integrat complet într-o placă de cristal, fiind o premieră pentru industria auto. Inovația permite instalarea ecranului fără rame și având o apariție semitransparentă, cu un efect spectaculos. În plus, tehnologia MicroLED folosită pentru crearea display-ului permite „valori de luminozitate și contrast fără precedent”.

Ecranul numit  MicroLED au pixeli auto-iluminați și oferă luminozitate semnificativ mai mare și valori de contrast mai bune decât tehnologiile comparabile.

„Având Crystal Center Display ca element central, ne dorim în mod deliberat să ne deosebim de designul interior cunoscut anterior pentru a prezenta un nou și emoționant atrăgător pentru viitoarele vehicule premium. Ne îndepărtăm de la prezentarea simplă a informațiilor către o experiență de utilizator extrem de personalizată”, a explicat Boris Mergell, șeful unității de business User Experience (UX) a Continental.

Structura de cristal a afișajului a fost creată printr-o tehnică specială, cu ajutorul partenerilor de la Swarovski, care au desăvârșit șlefuirea cristalului, pentru a-i oferi fațetele specifice unei bijuterii.

„Ecranul Crystal Center este rezultatul impresionant al combinației a numeroase tehnologii de producție și procese pe care le-am realizat împreună cu Continental pentru a implementa acest element de design impresionant din punct de vedere vizual și tehnic”, a explicat Peter Widmann, Senior Vice President B2B și Managing Director Swarovski Mobility.

Ecranul Cristal Center are o diagonală de 10 inci și reușește să creeze iluzia că elementele afișate plutesc în interiorul panoului de cristal, permițând totodată, cu ajutorul transparenței, să lase senzația unui bord simplu, elegant.

Comentarii

comentarii