Acasă Actualitate Contraperformanţele consilierilor primarului, Robert Kristof şi Cătălin Iapă, remarcate și de USR

Contraperformanţele consilierilor primarului, Robert Kristof şi Cătălin Iapă, remarcate și de USR

DISTRIBUIȚI

Unii acceptă “metroul” lui Robu, dar să fie … la suprafaţă. Criticat de întreaga clasă politică pentru faptul că vrea să ducă liniile de tren care străbat Timişoara în subteran, într-un proiect ce s-ar numi “metroul”, ideea lui Nicolae Robu devine sursă de inspiraţie pentru unii opozanţi. Aceştia acceptă că e nevoie de legături între aeroport şi oraş folosind liniile ferate, dar să fie extinse şi să rămână la suprafaţă. Adică, să mai apară, eventual, nişte bariere, pentru că nu sunt destule. 

“Am făcut o propunere la începutul anului (pentru buget, n.r.) pentru a crea o legătură ferată între Timişoara şi aeroport care ar putea asigura şi o conexiune cu Giarmata Vii. Acum sunt doar două autobuze care vin de la aeroport în oraş, orarul nu este bine pus la punct şi traficul se gâtuieşte puternic pe Calea Lugojului dimineaţa şi seara”, spune vicepreşedintele USR Timişoara, Ruben Laţcău.

El spunea vineri 16.11.2018 că problema este ca Timişoara să aibă o strategie de dezvoltare pe termen lung a mobilităţii sustenabile şi a dat exemplu exact planul iniţiat şi susţinut de primarii Ciuhandu-Robu, de cu un deceniu în urmă, “Vision 2030”.

“Proiectul presupune pe lângă acea centură feroviară şi utilizarea acelei structuri feroviare pentru mobilitatea urbană, dar din păcate administraţiei îi lipseşte cu desăvârşire orice fel de viziune. (…).

Domnul Robu vorbeşte despre planurile sale cu metroul, ceea ce ar fi extrem de costisitor, dar un sistem tram-tren, prin care uneşti comunele periurbane cu Timişoara e mult mai accesibil ca şi cost şi foarte bun pentru Banat, care are cea mai mare reţea feroviară din ţară”, ne explică Ruben Laţcău.

Pentru asta, spune usr-istul ar fi necesari şi nişte oameni vizionari prin primărie, care să se priceapă la mobilitatea urbană, dar primarul Nicolae Robu s-a înconjurat, pe principiul meritocraţiei, doar de juni fără experienţă.

“Responsabilul de mobilitatea urbană din PMT este domnul consilier Cătălin Iapă, ceea ce spune foarte multe despre planul de dezvoltare. În primul rând este important să se pună accent pe transportul public şi să se construiască piste de biciclete care pot fi cu adevărat utilizabile. (…). City managerul Robert Kristof este activ zero. Singura activitate pe care am remarcat-o la el este că şi-a cerut mărirea de salariu la 17.000 de lei. Acela a fost punctul în care domnul Kristof s-a remarcat şi când a luat apărarea unei firme care a organizat un concert în Calea Şagului până la 5 dimineaţa, ţinând treji locuitorii de acolo. (…) Ăsta e modul în care domnul primar îşi alege colaboratorii. Robert Kristof i-a fost asistent, nu are nici experienţă în mediul privat, nu a condus nicio firmă înainte de a ajunge în PMT. Domnul Iapă este în aceeaşi situaţie, a venit cu domnul Nicolae Robu din facultate, nu are nicio experienţă nicăieri, iar acum îl avem pe tânărul Trocan, de 23 de ani, care poartă negocieri cu Filarmonica. Asta e viziunea pe care primarul Timişoarei o împărtăşeşte. O contraselecţie”, a explicat Laţcău.

Iar “pe ţeavă” mai stă fiul directorului Filarmonicii Banatul, super-contestat de proprii angajaţi, Ioan Coriolan Gârboni, pentru a fi numit directorul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, după pensionarea actualului director – a mai adăugat acesta.

Comentarii

comentarii