Acasă Actualitate Controale şi amenzi pe filiera cerealelor, fructelor, legumelor şi cărnii

Controale şi amenzi pe filiera cerealelor, fructelor, legumelor şi cărnii

DISTRIBUIȚI

În ultimul timp au avut loc tot felul de controale pe filiera cerealelor, fructelor şi legumelor din Timiş. Comisii mixte au verificat ca drumul grâului şi al legumelor şi fructelor de la producător până pe tarabă, în piaţă sau la magazin, să fie unul legal şi făcut conform standardelor de igienă şi sănătate. S-a verificat respectarea de către agenţii economici a cerinţelor minimale în comercializarea cerealelor, existenţa actelor de transport a cerealelor, modul de înregistrare a produselor la aprovizionare, verificarea producătorilor de pâine, existenţa autorizaţiilor pentru spaţiile de depozitare, combaterea transporturilor ilicite de mărfuri. “În perioada 1 iulie – 25 iulie 2009 au fost verificaţi 32 de agenţi economici şi au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 61.500 lei”, spune Simona Jurcă (foto), director adjunct la Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală. De asemenea, au fost date şi cinci avertismente şi au fost confiscate tone de grâu, făină, tărâţe şi alte produse.

Au confiscat pepeni verzi şi galbeni, dar şi morcovi…
S-a mai confiscat şi o basculantă cu remorcă şi un cap tractor cu o semiremorcă. Au fost suspendate două autorizaţii de depozit. În aceeaşi perioadă menţionată mai sus s-au efectuat controale şi pe întreaga filieră de comercializare a fructelor. – în pieţe, locuri de comercializare en gros şi punctele vamale. În perioada 1 iulie – 25 iulie 2009 au avut loc 30 de controale. S-au dat sancţiuni de 136.000 lei, la 22 de agenţi economici şi 7 avertismente. S-au confiscat pepeni verzi şi galbeni, dar şi morcovi, vinete, caise, în valoare de peste 12.000 lei

Carne de provenienţă necunoscută
Controale au avut loc şi la unităţile de tip fast-food. Nu demult, zeci de oameni au luat drumul spitalului, după ce au consumat produse de tip fast-food din complexul studenţesc. Există o comisie mixtă care face aceste controale şi care ia măsurile ce se impun pentru ca astfel de îmbolnăviri să nu mai aibă loc şi pentru a se respecta normele igienico-sanitare . Direcţia Sanitar-Veterinară a continuat controalele şi a descoperit unităţi care nu sunt în regulă din punct de vedere sanitar-veterinar, unităţi care comercializează carne de provenienţă necunoscută. Controalele vor continua.  Sunt o grămadă de unităţi care funcţionează fără autorizare.
 

Comentarii

comentarii