Acasă Eveniment Controale nocturne pe mijloacele de transport RATT

Controale nocturne pe mijloacele de transport RATT

DISTRIBUIȚI

Acţiunile de control organizate de angajaţii RATT şi poliţiştii comunitari continuă la Timişoara, fiind organizate şi pe timp de noapte. Controalele nocturne vizează, pe lângă depistarea cetăţenilor care circulă fără bilet, şi sancţionarea celor care distrug autobuzele, troleibuzele sau tramvaiele şi a celor care încalcă normele de convieţuire socială. Neregulile sunt multe şi variate, astfel că amenzile au curs, săptămâna trecută. Peste 60 de persoane au fost amendate doar pe liniile tramvaielor 4, 8 şi 9 din Timişoara. Abaterile pentru care s-au aplicat sancţiuni variază de la călătorie fără bilet, consum de băuturi alcoolice şi mâncat de seminţe până la scandal şi injurii adresate celorlalţi călători. Sancţiunile aplicate variază între 200 şi 500 de lei, conform HCL 371/2007 modificată şi completată cu HCL 206/2009. Acţiunile comune ale controlorilor RATT şi poliţiştilor comunitari vor continua şi în perioada următoare, la Timişoara.

Comentarii

comentarii