Acasă Actualitate Conturile de facebook decid pentru timișoreni

Conturile de facebook decid pentru timișoreni

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu se laudă din nou cu faptul că acțiunile sale sunt consonanță cu punctele de vedere ale cetățenilor Timișoarei ”în majoritatea lor substanțială”. Edilul a ajuns la această concluzie după un sondaj pe facebook la care au răspuns 1.375 de… conturi, din cei peste 350.000 de locuitori ai Timișoarei.

”Vom continua să asigurăm gratuitățile cu care i-am obișnuit pe timișoreni, încurajând, astfel, folosirea mijloacelor de transport în comun, cu o singură excepție, în cazul căreia repondenții s-au pronunțat clar împotrivă, poziție pe care o am și eu, personal. Dar, iată, cantitativ, rezultatele:

  1. 63.8% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. pensionari; 36.2% nu sunt de acord
  2. 84.3% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. preșcolari și elevi de toate nivelurile; 15.7% nu sunt de acord
  3. 70.7% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. studenți; 29.3% nu sunt de acord
  4. 54.1% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. revoluționari; 45.9% nu sunt de acord
  5. 56.9% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. cetățenii de onoare; 43.1% nu sunt de acord
  6. 97.1% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. nevăzători, neauzitori și persoanele cu dizabilități locomotorii; 2.9% nu sunt de acord
  7. 59.8% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. persoanele fără venituri, altele decât venitul minim garantat de stat; 40.2% nu sunt de acord
  8. 53.7% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. persoanele cu atribuții de control în mijloacele de transport în comun; 46.3% nu sunt de acord
  9. 63.2% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. angajații unor organizații și fundații care se ocupă de copii cu dizabilități și persoane cu diverse probleme; 36.8% nu sunt de acord
  10. 23.2% din repondenți sunt de acord cu gratuitățile pt. angajații unor organizații și fundații cu activitate în domeniul transporturilor; 76.8% nu sunt de acord.

În consecință, voi propune Consiliului Local să anuleze gratuitățile pentru angajații unor organizații și fundații cu activitate în domeniul transporturilor”, spune Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii