Acasă Editorial Convoaie și avioane. Suntem martori

Convoaie și avioane. Suntem martori

DISTRIBUIȚI

De două zile, mai exact din șapte martie 2022, convoaie militare, formate din mașini blindate, intră în țară prin vămile de vest, în drum spre baza Kogălniceanu. Ele vin din Europa Occidentală, mai exact, din Belgia. Luni, la Arad, au fost filmate deja peste 100 de camioane. Până miercuri, numărul lor s-a dublat, cel puțin. Nouă ni se spune despre o posibilă stare de criză, dar ea nu este definită coerent, nu se detaliază cauzele și clauzele unei astfel de stări, ca să nu mai vorbim despre ușurința deciziei de renunțare la starea de alertă, nu că ne-ar fi dor de ea, ci pur și simplu pentru că nu mai contează. Nu ni se spune clar ce este sau ce a fost cu acele laboratoare din Ucraina, din ”patrimoniul” SUA, nici despre starea centralei Cernobîl, știm doar că fabrica de medicamente din Iași demarează producția de pastile de iod. Lumea este derutată, speriată, se stă la rând la serviciile de pașapoarte, se cumpără canistre întregi de carburant, deși cele din plastic sunt adevărate ”bombe artizanale”, băncile sunt luate cu asalt. Mai multe persoane în vârstă își scot economiile din bănci, nu au însoțitori, spre, din păcate, ” bucuria” hoților și a bandiților care stau la pândă. O luăm razna. Oficialii noștri, ca și alții din zona NATO, declară că nu suntem în iminența unui conflict cu Rusia, dar sutele de camioane blindate pentru ce intră în România?

În fiecare noapte, cerul Timișoarei vibrează sub zgomotul avioanelor ce trec deasupra noastră în zbor spre alte… ceruri. Știm că multe linii aeriene ale unor companii și-au deviat zborurile, în drum spre estul continentului sau chiar spre Asia. Deci zboară deasupra Timișoarei. Dar mai sunt și alte sunete, nu doar ale unor avioane de linie, sunt zgomote necunoscute, de avioane pe care nu le cunoaștem, ca oameni cu alte preocupări, în plus, mai sunt și de elicoptere militare. Ora lor ”preferată”, în jur de trei dimineața, când somnul este cel mai profund, când se fac cele mai multe crime, în lume. Și cele mai mari jafuri. Omul este scufundat în somn și nu percepe toate sunetele. Aceste sunete însă sunt un amestec de vibrații pe care creierul le percepe sensibil, chiar și atunci când persoana are dar de la Dumnezeu un somn profund, în condiții de…pace!

Ce să fie?

Nu doresc să fac panică, nici mie însămi, nici celor din jur, dar aceste avioane se aud de aproape două săptămâni, sistematic.

Ceea ce trebuie să fie va fi. Nu știm încă dacă președintele Iohannis știa ceva, alegându-l pe Ciucă în funcția de premier? Mai multe minți își pun această întrebare…

Nu știm încă dacă s-a pregătit ”șervețelul” pentru împărțirea lumii? A celei de după invazia din Ucraina?

Comentarii

comentarii