Acasă Economic Cooperativele! Viitorul agriculturii din Banat şi promisiunile deşarte ale Ministerului Agriculturii

Cooperativele! Viitorul agriculturii din Banat şi promisiunile deşarte ale Ministerului Agriculturii

DISTRIBUIȚI

camp agriculturaCooperativa Fermierul Nădlăcan din judeţul Arad este alcătuită din 16 fermieri, cultivatori de grâu, porumb, floarea soarelui, rapiţă, ovăz, orz şi sfeclă şi a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2015.
În 2016, în primul an de activitate, a reuşit să facă vânzări de peste 4 milioane de lei. Din păcate una dintre cele mai mari probleme, deocamdată de nerezolvat este legată de facilităţile fiscale promise de Ministerul Agriculturii cooperativelor. Există legea, dar nu sunt publicate normele metodologice de aplicare.  Kelo Milan, şeful cooperativei, speră ca noul ministru Petre Daea să rezolve chestiunea: „E o problemă foarte serioasă pe care o avem. Fermierii cu PFA sau Intreprindere Individuală (II) au scutiri pe normă de venit, deci nu mai plătesc această normă, dacă sunt membri cooperatori şi vând prin cooperativă. Problema unde este. În Codul fiscal, nu apare această scutire. De fapt, discutăm de nişte norme de aplicare care nici în ziua de azi nu au fost publicate. Sper că noul ministru al Agriculturii, domnul Petre Daea, să aibă în vedere aceste aspecte şi să ajungă la o înţelegere cu Ministerul Finanţelor, în acest sens”, spune Kelo Milan. Pe de altă parte, fostul ministrul al Agriculturii, Achim Irimescu, aflat într-o vizită la Timişoara, în luna noiembrie 2016, unde s-a întâlnit cu fermierii din Timiş şi din Arad, i-a asigurat că viitorul agriculturii este al cooperativelor, de aceea ministerul a făcut şi unele facilităţi mediului asociativ. Se pare că realitatea este alta şi ţine tot de aceste facilităţi fiscale. „O altă problemă pe care o avem ţine de aşa-numita scutire de impozit pentru bunurile imobile care sunt aferente producţiei. Asta ce înseamnă? De exemplu, un fermier din cooperativă are o hală de cereale şi nu ar trebui să plătească impozit către Primăria Nădlac, fiindcă el vinde prin cooperativă. Aici ne lovim cu aceeaşi problemă. Nu există normele de aplicare ale legii. Cei de la Biroul Impozite şi Taxe Nădlac recunosc că măsura nu se regăseşte în normele lor de aplicare. Aşadar există legea, dar nu ne ajută”, spune Milan. Una dintre culturile problemă ale membrilor Fermierului Nădlăcan, deşi bănoasă, este sfecla de zahăr. Deşi ei au avut producţii bune în 2016, nu li s-a permis să o vândă prin intermediul cooperativei. „Abia din 2017 vom începe să o vindem prin cooperativă. Aici avem o altă mare problemă. În ordinul ministrului, la articolul 50, spune clar ca să primeşti subvenţie de la APIA trebuie să vinzi direct către un procesator. În situaţia noastră este vorba de Fabrica de zahăr din Oradea, dar în momentul când vindem prin cooperativă, nu mai primim subvenţia de la APIA, fiindcă ei consideră cooperativa un intermediar. E o situaţie foarte dificilă şi prost interpretată. Am primit două răspunsuri complet diferite. Unul de la MADR şi unul de la APIA Arad. „Ministerul Agriculturii susţine hotărât că toţi cei care sunt în grupurile de producători pot să primească subvenţie, dacă vând printr-o cooperativă sau printr-un grup. APIA ne-a spus că fermierii producători de sfeclă nu vor primi suma de 800 euro ce ar trebui să o primească. Acum, am trimis mesaj la APIA centrală de la Bucureşti cu cele două răspunsuri de la MADR şi de la APIA Arad. Suntem foarte curioşi cum o să ne răspundă”, explică Kelo Milan.

Comentarii

comentarii