Acasă Administraţie Copii în pericol, la Grădinița PP nr. 1 din Lugoj. Tencuiala cade...

Copii în pericol, la Grădinița PP nr. 1 din Lugoj. Tencuiala cade de pe pereți și tavanul este fisurat!

DISTRIBUIȚI

Directorul unei grădinițe din Lugoj prezintă, într-un document adresat Consiliului Local Lugoj, starea deplorabilă în care se află imobilul în care funcționează unitatea de învățământ, semnalând faptul că într-o sală unde își desfășoară activitatea o grupă de copii tavanul este fisurat, iar tencuiala cade de pe pereți. „În curtea grădiniței sunt denivelări, iar copiii se pot accidenta, tencuiala cade de pe pereți și tavanul este fisurat la o sală de grupă și prezintă riscul de a cădea și a accidenta copiii”, se menționează în documentul privind situația Grădiniței cu Program Prelungit nr.1, de pe strada Traian Grozăvescu, care funcționează într-o clădire închiriată. „Nu sunt afirmații despre ce era acum zece ani, opt ani sau anul trecut, ci sunt realități din data de 8 septembrie anul acesta, cu doar trei zile înainte de începutul acestui an școlar. Sunt realități care au fost comunicate proprietarului clădirii, cel care încasează lunar 7136 de lei chirie, dar degeaba, fiindcă proprietarul nu răspunde de securitatea copiilor. Directoarea văzând că de la primar nu primește niciun ajutor, și-a făcut curaj și a informat consiliul, desigur cu teama unor posibile întâmplări nefericite, fiindcă e vorba de copii și de rușinea față de părinți. Părinți care, zilnic, cu inima strânsă, îi încredințează educatoarelor, intrigați și ei de indiferența celor care se laudă, zilnic, ce grijulii mai sunt cu lugojenii și cu copiii lor”, a precizat consilierul lugojean independent Marius Martinescu, revoltat și de faptul că, într-o altă zonă a orașului este lăsată de izbeliște o investiție pentru copiii Lugojului. „Într-o altă zonă a Lugojului zace de nouă ani o construcție începută și nefinanțată în toți acești ani. Doar ploile, gerul sau căldura au băgat în seamă construcția din Balta Lată, despre care în curând mulți nu vor mai știi ce s-a vrut cu ea. Este și această “ruină” rodul unei gândiri mizerabile, care ne promite în continuare “marea și sarea“ și, mai nou, finalizarea pentru decembrie anul viitor. Este vorba despre distrugerea prin lăsarea de izbeliște a unei investiții pentru copiii Lugojului, Grădinița din cartierul Eftimie Murgu (Balta Lată), pentru 100 de copii. De ce și pentru ale cui interese se întâmplă aceste lucruri?”, se întreabă și întreabă Marius Martinescu.

 

 

 

Comentarii

comentarii